miercuri, martie 04, 2015

Fericirea de marti


Profa MEA de română mi-a făcut din Poezie barcă de salvare. A ştiut să mă facă să mă simt un om valoros, chiar dacă nu eram decât un elev obişnuit. Mi-aduc aminte că-ntr-un an “zbârnâiam” să merg la olimpiadă. Pe vremea mea, concursurile şcolare nu erau, ca acum, pentru toată lumea. Aşa că “zbârnâiam” doar din priviri, n-aveam curaj să cer. Zbârnâiam, de fapt, după valorizare. Nu eram tocmai eleva care s-aducă “performanţe şi onoruri”. Dar mi-a văzut tristeţea, şi m-a lăsat să merg, fără să cer. M-A VĂZUT, printre alţi treizeci de elevi, şi asta a însemnat mai mult decât orice medalie.
Profa MEA de română predă de ani buni cu aceeaşi pasiune. Ştie să-şi dozeze ironia în cantitatea perfectă în care să amuze, fără să rănească. A citit Twilight şi Stăpânul Inelelor, ca să găsească lucruri cu care să-şi motiveze elevii. 
Când eşti copil şi auzi adulţi “ameninţând” că “o să vă fie vouă dor de anii ăştia!”, nu crezi. Şi, adevărul e că nu mi-e dor de ani. 
Mi-e dor de orele de română încă din clasa a noua. Căci a avut liceul grijă să mă-nveţe că se poate şi altfel. Că puţini sunt cei care-ţi păşesc cu grijă prin suflet.
Ce nu ştiam atunci, dar ştiu acum, e c-o să uit construcţia romanelor şi tipologia personajelor. Dar n-o să uit felul în care m-a făcut să mă simt. Şi că Poezia e barca mea salvatoare.
O admiram astăzi strălucind la catedră, şi-am ştiut c-aş fi iubit-o şi dacă preda chineza.

luni, martie 02, 2015

Fericiri de luni, marti si sambata

In a doua jumatate a saptamanii trecute fericirea a plecat putin. Motivat. S-a dus un om. Nu unul apropiat, dar pe care il stiam de juma de viata. Care-a oferit rabdare si blandete, cand altii ofereau teroare si isterii. Il vazusem cu o saptamana in urma la tv. Mandru de niste realizari. Bine merci. Si dintr-odata nu mai e. De o vreme, sambata merg cu sor-mea la cimitir, sa-i aprindem cate o lumanare bunicii. A devenit aproape terapeutic, pentru ca dupa cateva ore in care sunt deprimata, realizez marele noroc de-a fi vie. Si savurez fiecare gura de aer.

Asa ca de luni, am chemat fericirea acasa.

Copilul acela, cu care am plecat de la " da mar", intr-un ritm in care am crezut ca atat eu, cat si el, n-o sa mai suportam sa vedem vreodata vreun mar in fata ochilor, copilul acela care refuza sa tina creionul in mana si care a unit puncte de le-a si visat, copilul acela care trebuia recompensat pentru fiecare rand pe care il scria, a scris astazi prima povestire a unui text pe care l-am citit impreuna, fara alt suport vizual. Ba m-a si corectat: "scrie dejun, nu mic dejun!". Si nu e bucurie mai mare!

Conversatia - unul din cele mai frumoase martisoare pe care le poate primi un terapeut:
- Cum a fost azi la scoala?
- Frumos si usor!
- Ce a fost frumos?
- Ca am impartit martisoare colegilor!

- Si altceva?
- Si am si primit!
.....
Maine dimineata ma voi intalni cu un Om Frumos! De mult n-am mai asteptat o marti cu atata entuziasm. Sunt ca un copil inainte sa plece in excursie. Dar, cu maturitate adulta, o sa joc Mahjong sa treaca timpul mai repede!:)) 
Maine dimineata, un Om Frumos imi va face cadou o ora din timpul in care straluceste, facand lucruri pentru care este facut. Iar eu o s-o admir cuminte si recunoscatoare pana la cer.
....
Sambata, canta Alina acasa. Si Alina e toata o poezie!
....
Update-urile sunt binevenite! Dar, chiar fara ele, raman recunoscatoare pana la cer.