miercuri, februarie 18, 2015

Eleganta Ariciului

"Cei care stiu sa faca fac, cei care nu stiu sa faca ii invata pe altii, cei care nu stiu sa-i invete pe altii ii invata pe cei care-i invata pe altii, iar cei care nu stiu sa-i invete pe cei care-i invata pe altii fac politica. (...) Ceea ce vrea sa spuna aceasta fraza nu este ca incompetentii au un loc sub soare, ci ca nimic nu-i mai dur si mai nedrept decat realitatea umana: oamenii traiesc intr-o lume unde cuvintele, si nu faptele au putere, unde competenta suprema este stapanirea limbajului. E cumplit, fiindca, in fond, suntem primate programate pentru a manca, a dormi, a ne reproduce, a ne cuceri si securiza teritoriul si fiindca cei mai inzestrati pentru asta, cei mai animalici dintre noi, sunt intotdeauna dusi de nas de ceilalti, cei care vorbesc bine, desi ar fi incapabili sa-si apere gradina, sa aduca un iepure pentru cina sau sa procreeze cum se cuvine. Oamenii traiesc intr-o lume in care cei slabi sunt cei care domina.

"Cand il mananca undeva, omul se scarpina si este constient ca e pe cale sa se scarpine. Dar simte omul mai putina mancarime stiind ca se scarpina si ca e constient de asta? Nici pomeneala. A sti ca te mananca si a fi constient de faptul ca esti constient ca stii asta, nu schimba cu absolut nimic faptul ca te mananca. Handicap suplimentar, trebuie sa induri luciditatea care decurge din aceasta trista conditie si pun pariu ca asta sporeste o neplacere pe care, in cazul motanului meu, o simpla miscare a labei din fata o elimina." ( Muriel Barbery - Eleganta ariciului)

Niciun comentariu: