vineri, ianuarie 03, 2014

urme

Taica-miu a baut. Din nou. Aparent, nimic tragic. Doar amintirile mele pline de cicatrici. Emotionale. (Nu, de batut nu m-a batut niciodata si e convins ca asta e de ajuns ca sa fiu multumita). Doar copilaria mea impartita in  astazi tata va fi treaz sau nu? Unde sau nu inseamna viata pe nisipuri miscatoare.
Dar m-am facut mare. Si am decis sa  trec peste. A ajutat si faptul ca imbolnavindu-se, el n-a mai putut bea. Mi-am amintit ca iadul e pavat bune intentii si mi-am zis ca e mai sanatos sa privesc la acestea din urma. 
De cateva ori in ultima vreme i-am mai auzit vocea aceea, atat de bine cunoscuta, dupa care, in copilarie imi dadeam seama daca a baut de cum intra pe usa. Mi-am spus ca sunt paranoica, n-are cum sa fi baut, doar ia medicatie. Azi mi s-a confirmat ca nu sunt deloc paranoica, sunt doar...plina de experienta:)).

In momente din astea, ma gandesc ca i-am protejat sentimentele mult mai mult decat a facut-o el cu ale mele. Desi, copil fiind, mi-am promis c-o sa ma razbun, o sa ma razbun, o sa ma razbun!
S-a intamplat sa ma fac mare intre timp.
Dar cand aud vocea aia sau cand simt miros de alcool, m-apuca un chef nebun sa i le trantesc pe toate pe masa. Doar asa, ca sa-l doara!.

Scriu aici sa ma descarc (de fapt acesta a fost unul din scopurile de inceput ale blogului).
Intre timp, am crescut. Si scriu mai ales cu gandul ca poate va citi vreun tata. Care crede ca nu e mare lucru daca bea unul, doua, noua pahare in plus. Ca nu e o problema, atata timp cat nu da cu parul.  (Stiiiuuu, notiunea asta de "in plus" e si ea relativa. "In plus", din papucii unui copil, din papucii copilului TAU, e paharul de la care vocea, discursul si comportamentul ti se modifica. Paharul care te transforma din adultul responsabil de care are nevoie intr-un ceva imprevizibil)  
Un tata destul de deschis la minte cat sa inteleaga. Ca raman urme. Si ca un copil NU UITA ce ti-ar conveni tie sa uite.

2 comentarii:

Mihaeladm spunea...

da, din pacate sunt multe feluri in care un parinte poate face rau propriului copil si asta fara sa isi dea seama macar.
Bautura e una dintre posibilitati.
Din pacate a nu-ti gasi vointa necesara chiar si cand vine vorba de a-i proteja pe cei dragi ... sunt multi oameni slabi, de felul asta.
Iti doresc sa ai putere sa nu te mai lasi afectata si mai ales sa alegi doar exemplul 'asa nu', fara sa pastrezi si rachiuna !

fonte di gioia spunea...

Am trecut prin toate fazele posibile, de la dorinta puerila de a ma imbata, la randul meu "sa vada si el cum e", pana la atat de obsedata de "asa nu" incat nu puneam gura pe alcool, fara exceptie. Acum sunt foarte bine:)) Inclusiv la capitolul acceptare. Doar ca se mai intampla cate-o intamplare care zgaltaie ce-am construit.