marți, iunie 25, 2013

iar. și iar.

Ți se cam răstoarnă lumea cînd îți pleacă un prieten. Și te gîndești la cei care ți-au mai rămas. (...) Și mai devreme sau mai tîrziu vor apărea gînduri care te vor pune într-o lumină vinovată că nu ai făcut tot ce trebuia. Și se aude o voce mică și slabă, care-ți șoptește, peste cea a vinovăției că uneori ești obligat să te supui alegerilor pe care le fac ceilalți în raport cu tine și, chiar dacă ți se face inima ghem de durere, accepți hotărîrile lor.
.......................................
Probabil fiecare dintre noi simte la fel. E mereu într-o cursă nebună de la minte la inimă, încercând să o convingă pe una să fie mai tolerantă cu cealaltă. Nu știu cine reușește să le pună de acord pentru un timp mai lung. Dar cred că atunci cînd reușești să ajungi la o înțelegere între cele două, se cheamă că ești fericit.
........................................
Și ce dacă eu o să-l iubesc și el o să plece? Durerea aia sfîșietoare e dovada că sunt vie. Că sunt. Și că pot să o mai iau de la capăt încă o dată. Și încă o dată. De cîte ori o să fie nevoie. De cate ori o sa fie cazul, o sa las garda jos si o sa accept ca niciodata imbratisarea aia larga si calda, imbratisarea cu toate aripile si cu toata inima. In care eu ma fac mica de fericire, de drag si de liniste. Doar asa simt ca ma pot revansa fata de linistea aia, totala si definitiva." 

Nuami Dinescu

Niciun comentariu: