miercuri, mai 08, 2013

ce mai fac, ce mai simt...

Culmea "satisfactiei profesionale": sa predai culorile unui copil cu deficienta mentala (psihopedagogii stiu de ce). Eu stiam acest "dirty secret of the job" cu mult inainte de a intra in bransa, de pe vremea cand am lucrat cu sor-mea vreo 6 luni sa discrimineze rosu si galben. Asadar, nimic n-ar mai trebui sa ma mire. 
Si totusi...
Dupa cateva sedinte bune de discriminare rosu / galben, insotite de acel sentiment maret ca "lucrezi in gol", intreb: "Cum te cheama?" Raspuns: "Galben..." 
Mai prezint 1-2 distractori, dupa care intreb: "Pe mine cum ma cheama?" Puteti ghici si singuri: Galben:)). 
Razand ranjit, mi-am amintit ca mi-a reprosat cineva zilele trecute ca nu citesc povesti la prima vedere cu intonatia ideala,  la care s-ar astepta de la un psihopedagog. N-am putut sa nu ma intreb cat de mult mi-ar folosi aceasta abilitate (pe care, dealtfel, o apreciez si eu). 
Galben....

2 comentarii:

ziuadedupa spunea...

Mereu mi-am zis ca psihopedagogii sunt oameni minunati. :)

fonte di gioia spunea...

daca prin minunati intelegi cu nervii in piuneze, se poate spune si asa:))