vineri, septembrie 14, 2012

"Cand vantul batea slab, am numit vasul Patience"

Foarte curand, fetita noastra nou-nascuta ne-a privit in ochi si ne-a zambit fara dinti. Se spunea pe atunci ca bebelusii nu zambesc, ca e doar abureala. Dar noi stiam ca, in ciuda stiintei si a intregii naturi, ea ne zambea. Nu era abureala, era dragoste, dincolo de granitele anatomiei. 

"Dan a zis ca am un mod de a gandi destul de creativ, ceea ce era un mod elegant de a spune ca e putin probabil sa am dreptate.(...)Am fost intotdeauna un pic mai creativ decat era nevoie" 


"Daca urmaresti doar sa faci plecaciuni vei fi aproape intotdeauna dezamagit, pentru ca aplauzele nu sunt niciodata destul de puternice"

"Era un moment spre sfarsitul povestii, cand tatal se intoarce dintr-o lunga calatorie, cu daruri pentru fiica sa, despre care afla ca a murit in lipsa lui. Simplul fapt ca el si-a dat seama ca a ratat boala si moartea fiicei lui mi-a dat o lovitura puternica. Am inteles in acea clipa ca e posibil sa fii absent fara sa pleci vreodata de acasa. In felul meu, se poate sa fi fost la fel de rece cu co
piii mei cum fusese si tatal meu cu mine. M-a cuprins un sentiment crunt de durere, care a tinut cateva zile. A fost ca si cum fusese smuls ceva din mine, ceva de care nu aveam nevoie. Un mod de a ma purta care nu era bun pentru mine sau pentru cei pe care-i iubeam, fusese inlaturat, nu cu blandete, prin persuasiune, ci intr-o clipa, cu violenta."



"Unde am fi fara artisti? Am fi niste roboti cenusii intr-un peisaj cenusiu care culeg flori cenusii pentru indragostiti cenusii. Viata ar fi sinistra." 

"Ceea ce vor oamenii si cum au de gand sa obtina asta este un mod de a spune cine sunt. (...) Diferenta dintre comedie si tragedie este ca in comedie lumea primeste de obicei ce-si doreste, pe cand in tragedie primeste ceea ce merita" 


"De fiecare data cand un producator incerca sa fure de la mine sau sa ma nedreptateascain vreun fel, ma infuriam si, de teama furiei mele, ma izolam in tacere. Cu timpul, mi-am dezvoltat o tehnica originala, dar ciudata. Incepeam sa vorbesc deodata pe un ton scazut, amenintator. Spuneam misterios: "Pot ierta sau pot uita. Ce preferi?" Asta-i facea sa se uite straniu la mine, in timp ce incercau sa inteleaga cum puteam separa exact aceste doua actiuni. Nimeni nu si-a exprimat niciodata preferinta pentru iertarea sau uitarea mea, dar cred ca le-am parut asa de nebun,incat au ales sa nu mai aiba de aface cu mine" (Alan Alda)

Niciun comentariu: