Motto
Mai întâi, ne mor visele comune,
Lacrimile, mâinile, gura,
Ne moare iubirea, ne moare şi ura,
Gândurile frumoase şi bune…
Întâia moarte-a fost când n-am putut
Să văd cu tine acelaşi curcubeu
Pe care îl vedeam în doi mereu
Şi-am plâns în mine… Am plâns şi m-a durut.
Apoi, la o răscruce de poteci,
O primă zi când nu ne-am prins de mână –
Unul din noi voia să mai rămână,
Să-şi încălzească mâinile prea reci.
O primă zi când nu ne-am sărutat,
O primă zi când nu ne-am mai zâmbit,
Apoi, o primă zi când ne-am minţit
Şi-o primă zi în care-am înşelat.
O primă noapte când nu am dormit
Îmbrăţişaţi, cum o făceam ades,
Şi-o primă zi când nu am înţeles
Perechea fericit-nefericit.
Şi pentru toate-a fost o primă zi
Şi-am înţeles: nu moartea ne desparte,
Ci viaţa care ţine loc de moarte,
Până ce moartea ne va despărţi.
Sorin Poclitariu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu