E deja o teoremă că sunt cu capul în nori. Desigur, pentru a-mi păstra stima de mine, voi susţine cu maximă convingere că-s cu picioarele pe pămînt. Ceea ce e o altă teoremă.
Adevărul e că am momente ....nu puţine...în care aş putea să trec pe lîngă doi elefanţi suprapuşi, fără să-i observ:))
Şi mă mai întreabă lumea de ce nu fac şcoala de şoferi:)).
Acestea fiind premisele, consecinţele sunt evidente: pierd lucruri în repetate rînduri. Noroc că nu-s vreo preţioasă şi n-am inele cu diamant ori brăţări de platină:)).
Dar pentru că Dumnezeul căscaţilor are grijă de cei săraci cu...procesele atenţionale:P, de cele mai multe ori le găsesc.
Am pierdut în tren o dată telefonul, altă data actele. Pe primul nu l-am mai gasit. (Dumnezeul căscaţilor o fi fost şi el în concediu). Actele, însă, da!!!:D
Nu mai ştiu de cate ori am uitat sacoşe prin magazine sau la bagaje.
Iarna asta cred că mi-am pierdut cîte o manuşă de cel putin 20 de ori. Prima dată, în Bucureşti, am găsit în buzunar una singură, eram aşa de happy încît nu mai aveam nevoie de mănuşi, aşa că am aruncat-o. Dupa ce-a trecut fericirea, am găsit cealaltă mănuşă. De data asta aveam nevoie, dar degeaba:))
Mi-am luat o altă pereche, pe care am desperecheat-o de-am zăpăcit-o. Dar de fiecare dată o găseşte un suflet milostiv, care mi-o lasă într-un loc, în care, culmea, O VĂD!
Curat miracol, domle!
2 comments:
asta cu găsitul mănușii pierdute după ce ai aruncat perechea, e culmea ironiei :P
eu insami sunt culmea ironiei:))
Trimiteţi un comentariu