marți, noiembrie 30, 2010

..ultima care moare:)

"Voi iesi din acest Craciun cu speranta unei mari iubiri. Ea ma asteapta, sunt sigur. Si nu ma asteapta ca sa-mi reproseze sau ca sa-mi faca mie cadou reprosurile pe care singura le-a primit de-a lungul vietii, ci ma asteapta ca s-o salvez prin dragostea mea" 
Adrian Paunescu

cucu!





baau!

in dimineata asta, pe repeat

" a trebuit sa plec un pic / s-adun nisipul din nimic"

sâmbătă, noiembrie 27, 2010

we will rock you!

iarnaisamacrezi




homeless&sad fontilili

Timp de un an fontilili a locuit intr-un mic paradis, pe care il botezase destul de rapede "acasa". Ea stiuse de la bun inceput regulile "jocului", care s-ar cam rezuma la ideea ca oricand ar putea sa fie nevoie sa plece din acest paradis. Dar alunga mereu  gandul ca pe o musca enervanta. Oricum, fontilili intotdeauna isi face mai multe griji decat e nevoie. Asa ca uneori, pentru sanatatea neuronului ei singuratic, ea insasi isi impune sa nu se bage in seama.
Intre timp, in paradis mirosea a scortisoara, iarna si a salata de rosii, vara. Prieteni dragi veneau in vizita si recunosteau statutul de paradis al paradisului. Canapeaua (putin defecta, obiectiv vorbind) era singurul pat in care fontilili se simtea acasa. Pana si parcarea din fata blocului ii era draga iarna, acoperita de zapada.

Si dintr-o data, tzusti: din paradis direct in purgatoriu.
Fontilili trebuie sa se stranga frumusel  de prin dulapuri si sa puna cuvantul "acasa" la locul lui, in dictionar.
Ca de obicei in situatii care o sperie, prima data fontilili fuge. E drept ca intre timp a mai crescut si purgatoriile n-o mai ingrozesc, ca alta data....dar fontilili  ramane Copil. Si unde putea ea sa fuga mai eficient decat la dragul de Tudor? Care sterge cu un zambet toata tristetea. Fie si numai pentru un sfert de ora.

Pe strada, un pusti necunoscut ii face cu mana dintr-un carucior. Fontilili zambeste. Ii place sa creada ca e un semn bun, desi ea nu crede in semne.
Apoi isi aduce aminte. Ca sunt probleme mult mai mari pe lume decat a fi sad&homeless.
Si, in sfarsit e pregatita.
Sa se stranga de prin dulapuri.

vineri, noiembrie 26, 2010

white window

cadrul nu e chiar feeric, dar intr-o zi de lucru nu prea poti alege cadrul. asta iti ofera fereastra, asta privesti:).
pana la ora la care puteam schimba cadrul, se topise tot

ori sunt frumos ori nu mai sunt!




first snow

dimineata, toate masinile din parcare erau albe. in camera miroase a portocale.
semne clare de alt anotimp.
mi-ar placea sa nu fie o vineri obisnuita. sa nu fie nevoie sa ies. sa ma cuibaresc langa o soba calduta, cu o carte in mana si un  ceai de scortisoara alaturi. o zi. sau doua.
dar e o vineri obisnuita. cu cativa fulgi hranind o imensa nevoie de poveste.
cu mine numarand zilele pana la.

Sa fie muzica:
mai veselutza
Mircea Baniciu - E Iarna Si-ti Cant
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse


sau mai melalcoolica
E IARNA SI E SEARA ....
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

marți, noiembrie 23, 2010

loc de

de aici am iubit cel mai mult. (...)

într-o aşa inimă toate intră ca pentru prima dată şi rămân ca şi cum ar fi fost ultimele.(...)
creierul, scutul ăsta care funcţionează pentru alte lupte decât ale lui.
eu încercând să nu spun(...)
să nu mă uit înăuntru. să nu.(...)
au un nume toate aceste lucruri. (...) pe care mi-l spun de fiecare dată când imaginea lumii este sepia fără să trebuiască să introduc, de la mine, efecte.(...)

vremea somnului a trecut. iar trezia nu ţine loc de căldură.


Madalina Nica

duminică, noiembrie 21, 2010

trei poze cat o mie de cuvinte

 Strain


 Cantec


Inocenta

vinovat de iubire

"I-am cautat peste tot. Mai aveam in mine strigatul copiilor mei de la balcon: "Tati, hai sus!". Si eu eram neatent la strigatul lor, cand ei erau vii, pe balcon.  De ce sa pun pret pe un strigat de copil, cand copiii asa fac, striga?
Si, totusi, fusese ultimul lor strigat catre tatal lor. Si tatal lor eram eu. De unde sa stiu ca e ultimul strigat? si ei erau copiii mei. Si n-aveau sa mai fie. Daca as fi ramas la un stop inca doua minute, daca as fi avut o pana de cauciuc, daca nu eram mereu grabit, copiii mei ar fi mari acum. Dar toate mi-au mers din plin, cu exceptia finalului: mi s-au deschis toate stopurile, masinile nu erau multe, eu eram un om sarguincios, un nenorocit, adica un om sarguincios. Asa ca am ajuns perfect, in acea zi de martie 1977, in parcarea de langa blocul nostru. Am ajuns atat de bine, incat ei au putut pleca sus, in bloc sa moara, iar eu am ramas sa repar usa masinii."

"Asa li se pare tuturor: ca oamenii au intotdeauna dreptate, cu exceptia cazului lor."

"Mi se parea ca dragostea e o reciprocitate, in care cei doi nu-si vorbesc si, probabil asa si era, numai ca nu orice tacere era si dragoste"

"Nu stiu cata veselie au ei. Dar stiu despre noi ca venim din tristetea noastra, din noaptea noastra, Ileana. Si de aceea ni se pare asa de stralucitor totul."

"Asa e totdeauna cand e sa se aleaga praful, se alege fara efort. "

Adrian Paunescu

curcubee marunte

Obosita, dar happy:

Teoretic, au fost doua zile de conferinta. Practic, au fost si plimbari, FURSECURI!!!!!!!  cu ciocolata, cele mai delicioase PASTE!!!! pe care le-am mancat ever si paine prajita cu UNT!!!! Numai zana mea ma poate intelege pe deplin:))).

Am reusit sa fac rost de bilet (albastru:P) la concertul lui Andries si sa ajung la teatru. Nu mai vazusem o piesa de ani buni, daca excludem animatiile la care merg cu sor'mea. A fost Platonov de Cehov, o  drama vesela. Despre un histrionic tipic. A naibii coincidenta:)
Mai vreau la teatru!!!!
Si la concert!
Sa citesc toate cartile pe care le-am inceput. Si sa incep altele.
Sa beau cafea la starbucks si o groaza de alte lucruri marunte. Care deseneaza curcubee pe chip.
Dar deocamdata, am nevoie doar de muuult somn:)!

Noapte buna!

joi, noiembrie 18, 2010

citatul din neuron

Sa zicem ca sunt prea tanara sa-mi dau cu parerea depre comunism. Sau sa stabilesc ce-a fost rau si ce-a fost bine.  Asa ca nu-mi dau. Si nu stabilesc.
Doar incadrez randurile de mai jos sub eticheta "citatul din neuron":




"N.C. Ei, nu, că epavă nu te-am văzut niciodată. Cel puţin fizic; n-ai fost niciodată o epavă.


A.P. - Lasă chestiile astea. Dacă ai fi văzut cum s-a scufundat Okeanos: cu două minute înainte de scufundare nu părea epavă. Dar la un minut după ce s-a scufundat, era chiar epavă.
...........................................................................................................
A.P. - Cine crezi că eşti, dacă e să te evaluezi...

N.C. - Eu! Sunt eu!

A.P. - Da, tocmai asta e, eu sunt altcineva şi de-aia te întreb.

............................................................................................................


A.P. - Bun, bun, ştii ce mă întreabă pe mine unul: „Domne, dacă era aşa cum spuneai dumneata, de ce nu l-a convins pe taică-său?". Şi eu ţi-am pus atunci întrebarea asta, şi mi-ai răspuns: „Ştiu că taică-tu e cu o femeie şi ţie nu îţi convine. Tu de ce nu-l convingi pe taică-tu să nu mai fie cu femeia aia?". Zic: „Nu, că nu pot". Şi Nicu zice: „Nici eu nu pot".
..............................................................................................................

N.C. - Păi bun, deci, dacă le ştii...
A.P. - De ce te mai întreb?
N.C. - Da.
A.P. - Pentru că nu te întreb pentru mine. Eu te întreb pentru cei care citesc azi, pentru cei care vor citi mâine, care vor vrea să ştie ce fel de oameni am fost noi, am fost viermi, am fost oameni, am avut păreri, n-am avut păreri? Pentru că se anulează totul printr-o trăsătură. Vine nu ştiu ce dobitoc, care voia să facă o gazetă...
N.C. - Dar de ce foloseşti cuvinte foarte tari?

A.P. - Ei, bine, un imbecil, atunci.
N.C. - Nu, dar şi ăsta este un cuvânt foarte tare.

A.P. - Vine un amator. Şi vrea să se îmbogăţească prin presă. Şi atunci, pune nişte lucruri în ziarul lui. Te rog, nu mă mai cenzura.
N.C. - Nu te cenzurez. Poţi să te autocenzurezi.
A.P. - Da, mă, dar eu vreau să vorbim normal.
N.C. - Eu vorbesc normal, tocmai de aia, dar mie niciodată nu mi-au plăcut cuvintele tari.

A.P. - Mă rog, mie mi-au plăcut.

.....................................................................................................................................
 A.P. - Ai mâncat bătaie când erai mic?

N.C. - Domnule, nu începe cu chestii de-astea, dacă am mâncat bătaie când eram mic. N-am mâncat bătaie când eram mic.
.........................................................................................................................................


● A.P. - Ştii cum vorbeşti? Ca şi când n-ai fi avut copilărie. Eu te întreb şi tu nu-mi răspunzi. (Către AAP). Tu ai mâncat bătaie când erai mic?

● N.C. - Rar, dar am mâncat şi de la o vârstă mare încoace. Mic de tot, nu.

..........................................................................................................................

● A.P. - Ai simţit vreodată că eşti fericit?
● N.C. - Mi s-a mai pus întrebarea asta şi am mai dat răspunsul ăsta. Ce e fericirea? E o stare de spirit?! Cineva spunea odată că fericirea e amintirea împăiată. Tot timpul spui. Am fost fericit. Îţi dai seama că ai fost fericit.

● A.P. - Numai după ce nu mai eşti.
● N.C. - Da, în momentul când a trecut.
...........................................................................


A.P. - Anul trecut a venit la mine o fată şi mi-a spus: „Ştiţi cumva unde e Nicu Ceauşescu?" Zic: „Da, am auzit că la Aiud". Zice: „Aş vrea să-i transmiteţi din partea mea că eu nu i-am iubit pe părinţii lui, dar la el ţin foarte mult şi e un om care suferă nedrept. Să-i transmiteţi din partea mea câteva borcane cu miere". Se numeşte Cristina Iordăchescu şi e fata lui Dan Iordăchescu. Şi ţi-am adus borcănaşele cu miere pe care ţi le-a trimis. Între timp, mierea s-a zaharisit, ca şi fericirea.

● N.C. - Deci tot ce nu e consumat la timp se strică."


Interviul complet aici

vineri, noiembrie 12, 2010

Leapsa : I'm happy to be

Primita de la Zana mea.

La 4 ani, eram happy si foarte cuminte. Mergeam la gradinita si desenam puncte pe capsune. O iubeam pe doamna educatoare, pentru ca  era "frumoasa". Judecand cu mintea de acum, era mai degraba calda decat frumoasa, dar asta nu mai conteaza. Sau conteaza prea mult. Visam ca atunci cand voi fi "mare", sa ma fac vanzatoare, sa pot manca dulciuri gratis:)) Astea da motivatii inalte:)
La 5 ani am fost la mare cu ai mei. Beam oranjada si numele ei suna foarte exotic in urechile mele. Mancam piersici de pe o farfurie albastra. Si ciocolata de casa, facuta de mama. Tata construia castele de nisip de poveste. Aveam o palarie in forma de ciuperca. Still happy.
La 6 ani ma pregateam de scoala. Mama tipa la mine ca scriu urat. Stiloul nu parea sa ma asculte. Voiam din tot sufletul sa fiu "the good girl", insa nu prea imi iesea. 
La 7 ani auzisem deja atat de multi tu nu esti, tu nu ai, tu nu poti, incat rusinea devenise un mod de a fi. Fricoasa.  Timida. Tot nu-mi iesea faza cu "the good girl". Dar...s-a nascut sor-mea. Imi dorisem enorm o sora. Mi se parea cel mai frumos copil. Abia asteptam sa-i aud vocea. Inca tin minte cantecele de leagan pe care i le cantam.
La 8 ani intelegeam deja mai multe decat mi-as fi dorit. Mai mult decat ar fi fost nevoie. Puteam sa fac un diagnostic diferential precis intre tata treaz, pilit si beat de-a binelea. Uram dupa-amiezele cand mama era schimbul 2. Mi-era groaza de ele. Ah.. tot la 8 ani a fost si tabla inmultirii. Memoratul mecanic n-a fost punctul meu forte. Tata ma punea s-o scriu "de 100 de ori" pe un caiet din ala infricosator de gros. Asta duminica, in timp ce la tv erau emisiuni amuzante. Imi uram neputinta. Si strigam, printre sughituri ca eu n-am nevoie de tabla inmultirii, ma descurc cu adunarea repetata:)).
La 9 ani am luat prima data premiul intai. Eram, in sfarsit "the good girl", asa cum imi dorisem. Ai mei erau mandri de mine. Simteam ca lumea-i a mea. A durat...doua-trei zile.
O sa sar peste niste ani, cu variatiuni pe aceeasi tema....
La 12 ani  m-am indragostit prima data. Scriam niste chestii, carora le spuneam pompos "poezii". Aveam o profa de romana misto, de care ma atasasem. Stiam deja ca asta nu tine de "frumusete", ci de atitudine. Din acelasi motiv, o uram pe profa de engleza. Si pentru ca profa de romana era "my new mum" trebuia, desigur, sa-i demonstrez ca "I'm a good girl". Si mai ales, trebuia sa-mi demonstrez. Descoperisem ca gramatica e o modalitate buna:)). Visam sa ma fac profa de romana.:))
La 14 ani, s-a schimbat profa de romana. Pe asta am urat-o. Tot pe motive de atitudine. Nu mai visam sa fiu profa de romana. Nu-mi era bine in pielea mea, dar asta nu mai era demult o noutate. Ma afundam in munca, sa n-o iau razna. De afara, se vedea doar  "un copil sanguincios, silitor".
La 16 ani i-am cunoscut pe Manu si Cristi. A fost, de departe, cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. Am invatat sa vad si partea plina a paharului. Am invatat sa daruiesc, sa primesc si o multime de alte lucruri esentiale. Am hotarat ca, atunci cand voi fi mare, voi fi psihopedagog.
La 18 ani, am tinut o cura de slabire magnifica. Slabit 20 de kile. In oglinda nu vedeam vreo diferenta, asa ca la un moment dat m-am lasat pagubasa.
Primul meu job de vara - vanzatoare la un magazin. Primul meu "schimb de noapte". Clar, foarte diferit de visul meu de la 4 ani.
La 19 ani, am devenit studenta. Ani la randul am visat acest moment al...eliberarii. In sfarsit, nu-mi mai caram in spate decat problemele proprii. In sfarsit invatam sa ma bucur. Savuram linistea cu mai multa pofta decat orice inghetata. Au urmat 4 ani de poveste, in C12, la camera 30. Concerte. Cenacluri. Fluturi in stomac. Fericire. Mai ales ca am invatat sa utilizez computerul si internetul:)))
La 23 de ani am aflat ca  unii oameni nu sunt ce par a fi. Ca  sinceritatea nu e la fel de sincera pentru toti. Ca lucruri construite ani de-a randul se pot duce naibii in cateva zile. Ca life is not fair. Atunci mi-era greu sa cred ca acele rani o sa se vindece. Acum, mi-e greu sa cred c-au fost.
Am luat licenta cu felicitari, desi inca mai am cosmaruri in care n-o termin la timp:)) 
Am inceput sa lucrez.....si doamne...cu cate temeri si cu cati pitici am avut de luptat!
Am mers pentru prima data la Sighisoara. Prima vacanta de poveste.
La 24 de ani, am hotarat  ca am nevoie de ajutor. Temeliile alea subrede se duceau naibii de tot...fiecare zi care nu era o amagire, era o alta caramida in cap. Asa ca, am reconstruit. Catinel. Frumos. Incredibil. In sfarsit, oglinda era clara.
La 25 de ani m-am mutat singura. Alte temeri uriase de infrant, alti pitici. Azi-e asa de bine, incat parca nici n-au fost vreodata.
Am plecat singura, de nebuna la Folk You. M-am indragostit definitiv de Vama.
Anul asta, a fost anul cu cele mai multe "vacante": Vama, munte, Sibiu, Sighi...cate putin din toate.
La aproape 26, s-a intamplat o poveste  destul de scurta cat sa-i duc dorul, dar destul de frumoasa cat sa tin minte
ca
I'm happy to be here:)

Si, ca sa fiu si mai happy, dau leapsa mai departe ZileiDeDupa,  lui Ammelie, Andreei si Anei.

iti spun ca vreau si pot sa zbor

marturisesc ca m-am visat la Padina. O Padina gri si fara gust.  E drept ca nici n-aveam un rucsac urias in spate.:)) O Padina in care eram foarte trista si faceam eforturi sa zambesc.
apoi m-am trezit. o dimineata de vineri oarecare. in care am descoperit melodia asta:

Intrebari
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Ma  duc sa ma misc in felul meu firesc, prin aceasta vineri. Pierzandu-ma putin cate putin, din vina si de dragul asteptarii.
Iti spun ca vreau si pot sa zbor, intr-un vartej ametitor.

miercuri, noiembrie 10, 2010

noi la singular



"crezi sau nu, mă simplific.

despre miros mi-ar trebui săptămâni să îţi spun. mirosul e memoria mea preferată. se-nfige în mine cu aceeaşi forţă cu care mă abandonez lui



am avut şi eu o livadă. fiindcă refuza să dea fructe, am atârnat leagăne de unii pomi. între alţii am prins hamace. am aşteptat (...) copiii să-mi facă livada să cânte."



Madalina Nica 

luni, noiembrie 08, 2010

premiul


primit. tzopait. ascultat. zambit.
Multzam fain, ForeverFolk!

duminică, noiembrie 07, 2010

if it's raining, it's raining

BITTY MELCON - IT KEEPS RAINNING
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse


Nu-mi plac oamenii plictisitori. Si nici cei care se plictisesc. Daca te-ntreb "ce mai faci" si-mi raspunzi "eh....ma plictisesc"....devin circumspecta. Eu am norocul sa nu ma plictisesc. De fapt, nu e doar noroc, e un fel de a fi. Muncesc si am timp liber. De cele mai multe ori suficient. Chiar duminica, daca stau tolanita in fata compului, nu ma plictisesc...ma relaxez...ma odihnesc...dar nu ma plictisesc!!!!
Pe de alta parte, fac si o munca ce necesita sa fii greu de plictisit. So, sunt greu de plictisit!

In concluzie, daca bem 3 sucuri si mor de plictiseala....nu e semn bun!
Daca prefer o duminica linistita in fata compului unei iesiri in oras, e semn rau!
Daca taman cand credeam ca trec peste, mi se face dor, e semn si mai rau!

Totusi mi-e bine.
Vorba lui Andries : "E-asa de bine ca sigur e rau / Dar mie-mi convine"

Veac de tacere

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „daca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „nu”
Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „însa”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „hai”
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi rîsa, vei fi plînsa.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „pleaca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
 Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.

Adrian Paunescu

sâmbătă, noiembrie 06, 2010

"ciudat cum primăvara se-nghesuie într-o zi de toamnă, să-i fure din aplauze"

"mersul mai departe îndepărtează. 
nu vreau să merg mai departe.(...) vreau să rămânem aşa şi aici. (...) tăcuţi, luminoşi. (...)

să nu trebuiască nimic."



Madalina Nica





vineri, noiembrie 05, 2010

un pas mic pentru omenire...:P




...in pace!

Un tv dintr-un magazin mi-a adus lacrimi in ochi.
Nu il cunoscusem personal pe Poet.
Dar cartile acelea groase, din  care transcriam citate in adolescenta au fost..terapie curata pentru mine. Stiu si acum pe de rost poezii pe care nu mi-am propus niciodata sa le memorez. S-au lipit de suflet.
N-am stat sa calculez, dar cred ca mai mult de jumatate din melodiile folk care nu se uita sunt pe versurile lui Adrian Paunescu. Cred ca mai ales datorita lui iubesc folkul
Daca exista un cer, stiu c-o sa se intalneasca acolo cu Tatiana.
Daca exista un cer, Dumnezeu sa-i ierte!
Tatiana Stepa - Si totusi exista iubire ...
 
 Asculta  mai multe  audio   diverse

luni, noiembrie 01, 2010

cu bine


Zari - Nu-i bine
 Asculta  mai multe  audio   folk

"si, ca un paradox, constiinta naivitatii"

Si-a adus aminte. N-a uitat. Nu s-a facut ca uita.
Desi nu l-au ajutat nici facebook-ul, nici alte site-uri, care te forteaza cumva sa-ti aduci aminte.
Zambesc naiv. Sau tamp. Ca un copil, convins ca Mos Craciun exista.