vineri, decembrie 25, 2009

home, sweet home...

Anul ăsta a fost un ajun de Crăciun full - time. Cum tata e bolnav şi mama lucreaza, mi-au revenit mai multe treburi decât de obicei. Thank God it's over:)
Aseară m-am dus la nani ruptă de oboseală şi abia am găsit bunul simţ de a răspunde la mesaje, necum de a avea eu iniţiative semeseice:P.
Însă în seara asta, mi-am luat revanşa:).

Acum că m-am plâns despre cât de obositor e Crăciunul pentru o babă de 80 de ani ca mine, să scriu şi despre lucrurile draguţe:

- păi drăguţ e că am vorbit la telefon cu Lili şi cu Andreea...iar Lili era din nou cea de altă dată...Andreea era tot cea dintotdeauna...aşa că am râs cu fiecare în parte de ce ne-am adus aminte:)
- tot drăguţ e că am primit mesaje de la părinţii copiilor cu care am lucrat sau lucrez...şi e un sentiment fain să ştii că ai un rol pozitiv în viaţa unor oameni.
În seara asta m-am întors acasă, unde e linişte şi miroase a măr cu scorţişoară. E uimitor cât de repede a ajuns locul ăsta să fie "acasă". Şi când mă gândesc că anul trecut pe vremea asta eram tristă la gândul că trebuie să mă mut dintr-un alt loc pe care îl simţeam cel mai "acasă"....Probabil încep să mă obişnuiesc cu viaţa nomadă...

Aseară mă uitam cu frate-miu la frânturi dintr-un film...vechea povestea în care unu e trist că e singur de Crăciun şi imaginează cum toţi ceilalţi sunt fericiţi cu familiile şi-sau iubitele lor.
Mă gândeam că filmele "cultivă" acest clişeu auto-compătimitor: mulţi dintre cei care sunt singuri sau se simt singuri de Crăciun îşi imaginează că majoritatea oamenilor se simt grozav cu această ocazie, în mijlocul unei familii iubitoare ....tralala.
Şi de fapt, dacă e să fii realist, lucrurile nu stau chiar aşa, mai degrabă cred că cei care sunt cu adevărat fericiţi, fie şi de Crăciun, reprezintă o norocoasă minoritate. La fel cum, sunt oameni, care, deşi e Crăciun, trăiesc "poveşti" mult mai grave şi mai triste decât cea de a fi singur.

Însă, ca să revin la lucruri drăguţe, ioti minunatul cadou:





Un comentariu:

andreea spunea...

intr-adevar minunat! nu stiam eu de ce lipsea o bucatica de cer... :)