miercuri, decembrie 30, 2009

numadoare

Dupa ce am amortit o durere de spate cumplita cu o cana de vin fiert (cand i-am prezentat Simonei "planul" meu maret nu credeam ca va merge, dar uite ca a mers..si pe cuvant ca a fost doar o cana:P ) am alungat toropeala si am citit
asta:

Lasă-l dracului de destin, că trecutul îl ştii, iar pe viitor nu poţi sta toată viaţa cu ochii ca pe butelie, să-ţi calculezi fiecare mişcare, pentru că oricum ajungi la cîte o răscruce, unde, oricît de bine pregătit ai fi şi oricîte informaţii ai avea, cu toată logica de pe lume, tot o dai în bară şi alegi calea greşită, numai aşa, ca să faci altfel decît ar fi normal, pentru că toată viaţa ai ales calea logică si acum (,,) vrei să vezi cum e, cum e să spui „da" cînd mintea comandă „nu", dar pe gură iese „da", de te miri şi tu"

Dan Chisu

marți, decembrie 29, 2009

de pe vremea cand nu eram


Gabriel Dorobantu-Ochii tai
Asculta mai multe audio Muzica

mirror, mirror in the wall

sunt uneori momente in care ceva doare in felul ala in care iti vine sa urli...
si nu gasesti cuvintele...potrivite...sau le gasesti si nu le dai voie...
Am auzit melodia asta intamplator la radio si am simtit ca-i pentru mine, inca inainte sa inteleg vreun cuvant:



a l'occasion tu souris

luni, decembrie 28, 2009

nu e chiar aşa



Melodia asta imi aduce aminte de un lucru vesel si de altele triste. Lucrul vesel e un concert din Iasi, la care am auzit-o prima data..in epoca mea extra happy. Despre lucrurile triste am învăţat să vorbesc în şoaptă.

Şoapta asta are legătură cu ce vroiam să scriu în seara asta. Andreea ar spune că legătura e în gară, la Barbosi:P

Insa asta e piesa care mi-a bântuit azi neuronu:


Probabil pentru că, deşi e vacanţă, munca de "vacanţă" e mai obositoare
decât munca-muncă.
Stăteam să analizez de ce naiba şi am avut un insight:
nu "munca" în sine e vinovată de oboseală, ci atmosfera de la "muncă".
Pentru că, judecat obiectiv şi la rece, să prăjeşti un morman de şniţele,
să speli alt morman de vase
şi să mergi la cumpărături nu e mare lucru...
ar trebui să fie chiar mai plăcut decât munca-muncă.
Doar că nu e.
Şi am încercat de prea multe ori, în prea multe feluri să schimb
atmosfera aia,
ca să nu fiu convinsă că cel mai înţelept e să "fugi"
într-o atmosferă mai prietenoasă :)
Cât eram la şcoală, aveam "ciudăţenia" de a detesta vacanţele
...din aceleaşi motive.
Acum...aştept să treacă vacanţa, sărbatorile şi...celelalte...
să încep munca de toate zilele....
şi să mă odihnesc:P
Cine citeşte, îşi poate imagina că la muncă eu mai mult dorm
decât lucru:P
Cum ar spune protocolul de la WISC: "nu e chiar aşa"

Înţeleagă cine poate..

duminică, decembrie 27, 2009

autoironia salveaza..ce mai poate si ea

"E cumplit să nu ai cu cine să împărţi bucuriile vieţii. Asta nu înseamnă că viaţa pe care o duc eu acum, în momentul ăsta, e vreo bucurie, mă refer la seara asta, din care încerc să-ţi povestesc cîte ceva, că sînt trist şi că nu am cu cine să împart viaţa asta de doi lei, nu, mă refer la momentele frumoase ale vieţii, în care te bucuri cu adevărat. Dar cum te poţi bucura adevărat cînd pleci de la premisa că, repet, „e cumplit să nu ai ci cine să împărţi bucuriile vieţii". Bun, eşti singur şi dacă eşti SINGUR viaţa e cumplită, iar într-o viaţă cumplită nu găseşti nici un moment frumos, aşadar n-ar fi trebuit să spun în fraza de mai sus că "ma refer la momentele frumoase ale vieţii, în care te bucuri cu adevărat" atît timp cît am început cu „e cumplit să nu ai cu cine să împărţi bucuriile vieţii". Este exact ca în raţionamentul beţivului care zice aşa: cu cît beau mai mult, cu atît îmi tremură rnîna mai tare, cu cît îmi tremură mîna mai tare, cu atît vărs mai mult, cu cît vărs mai mult, cu atît îmi rămîne mai puţin în pahar, cu cît îmi rămîne mai puţin în pahar, cu atît beau mai puţin, deci cu cît beau mai mult, cu atît beau mai puţin"

Dan Chisu

there was a time we had a time


Charley Pride--I'm so afraid of losing you again
Asculta mai multe audio Muzica

have a little faith in me


Have a little faith in me
Asculta mai multe audio Muzica

vineri, decembrie 25, 2009

home, sweet home...

Anul ăsta a fost un ajun de Crăciun full - time. Cum tata e bolnav şi mama lucreaza, mi-au revenit mai multe treburi decât de obicei. Thank God it's over:)
Aseară m-am dus la nani ruptă de oboseală şi abia am găsit bunul simţ de a răspunde la mesaje, necum de a avea eu iniţiative semeseice:P.
Însă în seara asta, mi-am luat revanşa:).

Acum că m-am plâns despre cât de obositor e Crăciunul pentru o babă de 80 de ani ca mine, să scriu şi despre lucrurile draguţe:

- păi drăguţ e că am vorbit la telefon cu Lili şi cu Andreea...iar Lili era din nou cea de altă dată...Andreea era tot cea dintotdeauna...aşa că am râs cu fiecare în parte de ce ne-am adus aminte:)
- tot drăguţ e că am primit mesaje de la părinţii copiilor cu care am lucrat sau lucrez...şi e un sentiment fain să ştii că ai un rol pozitiv în viaţa unor oameni.
În seara asta m-am întors acasă, unde e linişte şi miroase a măr cu scorţişoară. E uimitor cât de repede a ajuns locul ăsta să fie "acasă". Şi când mă gândesc că anul trecut pe vremea asta eram tristă la gândul că trebuie să mă mut dintr-un alt loc pe care îl simţeam cel mai "acasă"....Probabil încep să mă obişnuiesc cu viaţa nomadă...

Aseară mă uitam cu frate-miu la frânturi dintr-un film...vechea povestea în care unu e trist că e singur de Crăciun şi imaginează cum toţi ceilalţi sunt fericiţi cu familiile şi-sau iubitele lor.
Mă gândeam că filmele "cultivă" acest clişeu auto-compătimitor: mulţi dintre cei care sunt singuri sau se simt singuri de Crăciun îşi imaginează că majoritatea oamenilor se simt grozav cu această ocazie, în mijlocul unei familii iubitoare ....tralala.
Şi de fapt, dacă e să fii realist, lucrurile nu stau chiar aşa, mai degrabă cred că cei care sunt cu adevărat fericiţi, fie şi de Crăciun, reprezintă o norocoasă minoritate. La fel cum, sunt oameni, care, deşi e Crăciun, trăiesc "poveşti" mult mai grave şi mai triste decât cea de a fi singur.

Însă, ca să revin la lucruri drăguţe, ioti minunatul cadou:





de departe vin


am zis eu ca mereu descopar melodii faine, pe care nu le stiam la andries:P

joi, decembrie 24, 2009

cele mai frumoase cadouri

pe primul loc, mi-a raspuns Andries la mesaje:))) iuuuuuuuhhhhhhhhhuu:

"hahaha, ma bucur ca-ti place noul album - din cite am auzit de la prietenii care l-au "devorat" ca si tine, pe masura ce-l asculti iti
place tot mai tare ... sau cel putin asa zic ei :))) multumesc mult, n-am stiut ca pot provoca transe - in cel mai bun sens al cuvintului, evident - e o premiera
AA"

si tot pe primul loc, un clopotel pictat cu albastru, cum numa fontilili stie sa aprecieze:)...poza vine mai tarziu..cand scap de presiunile Craciunului.

Hai ma, ca-i frumos!:P

miercuri, decembrie 23, 2009

marți, decembrie 22, 2009

the butterfly effect

Acum câteva zile am descoperit oripilată că nu sunt singură, aşa cum credeam, în garsonieră. Însă misteriosul colocatar nu era vreun Mickey Rourke, ci un şoricel, pe care l-am zărit într-o dimineaţă în bucătărie şi care a dispărut mai repede ca orice Rourke:)).

Simpatic el, nimic de zis, însă gândul că se plimbă nestingherit prin bucătărie şi nici măcar nu face cafeaua mi-a trezit porniri "criminale". Am aflat că există un lipici cu care poate fi imobilizat, l-am folosit şi ieri dimineaţă am prins victorioasă vizitatorul. Am mai pus apoi nişte lipici, aşa, să fiu eu sigură.

Dimineaţă, când să aduc cafeaua la PC, să-mi fac liniştită ritualul, am călcat cu toată talpa în minunatul lipici. Exersându-mi abilităţile de barză, am adus, într-un picior, cafeaua în cameră, ocazie cu care, nimic surprinzător, am vărsat-o

Am purces apoi la a curăţa papucul, ceea ce a fost o greşeala capitală, m-am lămurit rapid că nu mai poate fi curăţat. Am reuşit însă să umplu de lipici şi un lighean, care nici el nu mai poate fi curăţat.

Ce învăţăm noi de-aici: când calci într-un....lipici...e mai bine să arunci ce e de aruncat decât să încerci să cureţi. Economiseşti timp şi nervi. Manu va fi mândră de această concluzie, I'm sure:)

luni, decembrie 21, 2009

numimaipasa

De vrei sa stii cum pot trai fara de tine
De vrei sa stii ce rost mai are viata mea
Pot sa-ti raspund ca ma descurc destul de bine
Si am uitat tot ce ieri nu puteam uita.

Te-ai ratacit in lumea visurilor mele,
Te-am cautat acolo unde nu erai,
Ti-am povestit cate in luna si in stele,
Te-am inteles cu mult mai mult decat doreai.

Si poate ar fi fost mai bine sa te cert,
Poate ar fi fost mai bine sa te iert,
Dar nu-mi mai pasa...


VH2 - Nu-mi mai pasa
Asculta mai multe audio Muzica

Let it snow!

maine se intorc ai mei acasa :)

in sfarsit pot asculta colinde....linistita...

FRANK SINATRA-LET IT SNOW
Asculta mai multe audio Muzica
Asta imi aduce aminte de iernile studentesti de pe Spiru Haret si de o ciocolata cu crema de cozonac:)

cum toate cd-urile noastre s-au pierdut undeva in haosul zugravelilor de asta vara, ramane netul:)

andreea mi-a amintit un colind pe care il ascultam noi in studentie, asta e un altul, pe care il "parodiam" noi in serile glorioase si "studioase":

Paula Selling - Colindam, Colindam
Asculta mai multe audio Muzica

asta e un alt colind preferat, de pe unul din cd-urile pierdute

daniela condurache & alina
Asculta mai multe audio Diverse

asta e colindul meu preferat, de la Hrusca:

Cand fost-a prunc Iisus micut
Asculta mai multe audio Muzica

Aproape in fiecare an imi doream un Craciun special...altfel.

Cred ca e primul an in care sarbatoresc revenirea lucrurilor la "normal", normalul ala atat de fragil si de personal.
Cred ca e primul an in care sunt cu adevarat multumita...mai mult decat atat ...recunoscatoare pentru ceea ce am, "nimicspecialul asta" pretios.

sâmbătă, decembrie 19, 2009

cine mai vrea un calmant sau mama lor de hoti

Azi a venit mama intr-o scurta "vizita" acasa.

A adus cu ea bucuria ca tata e bine, o nevoie imperioasa de dus si odioase povesti de spital.

Despre cum, daca ai ghinionul sa ajungi la neurochirurgie, fara rude care sa dea "dreptul" TUTUROR celor care trebuie, asistenta nici macar nu se deranjeaza sa iti puna perfuzia pe stativ...ti-o arunca in pat si....descurca-te....

In spital nu sunt medicamente, nici macar pasamente...sunt in schimb calmante, pentru toata lumea...cine mai vrea un calmant?
Insa sa te fereasca Dumnezeu sa ai nevoie disperata de calmantul ala cand se "schimba tura" asistentelor, n-o sa-ti dea niciuna 3 minute din timpul ei pretios.

A, si ca o bomboana pe coliva - infirmierele- urland iritate la vizitatorii care aduc sticle cu apa bolnavilor IMOBILIZATI LA PAT ca ACOLO NU E ROOM SERVICE.

Cum sa nu le doresti un schimb de rol?

N-as putea lucra in spital nici daca m-ar plati in aur. Pe de o parte, pentru ca nu ma incadrez in peisajul inuman. Pe de alta, pentru ca lesin numai cand mi se povesteste.
Insa, tata e bine.
Am facut azi clatite..cat pentru un regiment:)
si supa de pui
...pentru suflet.
...printre altele :)


joi, decembrie 17, 2009

nu mereu...


...ziua bună se cunoaşte de dimineaţă.
Cea de azi a început nasol, cu mama descriindu-mi telefonic atmosfera de spital, lucru care m-a întors pe dos. Am rămas "întoarsă" până pe la prânz, interval în care aş fi strâns de gât pe cineva care ar fi rostit vreo vorbuliţă despre "gândirea pozitivă" şi alte lucruri "recomandate" de "specialişti" cărora le e cald şi bine.
Genul ăla de stare în care te enervează tot şi nu poţi explica de ce: că ninge, că tre să cureţi iar zăpada, că ai răcit din nou, că tre să mergi la muncă, deşi ţi-e somn şi n-ai chef, că ăla /aia îţi zâmbeşte şi efortul politeţii te depăşeşte azi, că .. că...
Din fericire, stări din astea mă vizitează rar şi trec repede.



Ca un dar divin, azi am lucrat puţine ore, cât să le pot duce. Ca un dar mai mult decât divin, am prins-o pe sormea în toane bune. Ne-am plimbat prin nămeţi, am facut cumpărături.. şi încă sunt recunoascătoare pentru cele câteva ore de ...linişte.

Şi pentru seara asta, care mi-a făcut cadou alte câteva ore...doar pentru mine.

Îmi doresc mult, mult de tot să fie...bine...

...şi mâine.

Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră:)

miercuri, decembrie 16, 2009

operatiunea boxa

Situatiile de "criza" cer adaptare. Te adaptezi sau mori...tu si aia care mai depind de tine.

Situatiile "de criza" nu sunt preferatele mele. Insa sunt inca in viata:).

Azi a trebuit sa fac cunostinta cu boxa alor mei, loc in care n-am mai avut onoarea sa pasesc din frageda-mi pruncie.
Asadar, avand la dispozitie un manunchi de 10 chei, o lanterna si indicatia telefonica precisa a mamei: "aia mai alba e de la intrare" (vreo 4 erau albe), am purces.
Reusesc sa nimeresc cheia de la intrarea in subsol din prima (oau, ce fler, cata intuitie feminina:)) ).
Reusesc chiar sa-mi dau seama destul de repede care e boxa lor, inchisa cu un lacat urias, ca si cand ar ascunde nepretuite comori. Nu reusesc insa sa descopar cheia si nici sa imi aduc aminte cealalta indicatie pretioasa a mamei. Incui usa de la subsol, dar de data asta fleru meu a intrat in colaps si operatiunea dureaza....5 minute. Urc, sa aflu care din cele 10 e cheia de n-o nimeresc. Aflu. Cobor. Acelasi colaps al flerului meu si aceleasi 5 minute sa descopar cheia de la subsol. Descui lacatul urias. Scot butoiul de la intrare. Iau ce am de luat, mandra de mine. Mai dureaza vreo 2 minute pana incui lacatul. Vad butoiul. Gandesc: "da-l naibii...aici il las". Deschid cuminte lacatul. Pun si mai cuminte butoiul la loc. Incui si injur, nu foarte cuminte. 3 minute sa incui subsolul, pentru ultima data.

O sun pe mama sa o anunt ca, daca nu pune capacele colorate la chei, divortez:))).

Fug la munca, ca-s in intarziere.

As fi preferat un ceai cald, cu miere si scortisoara, langa soba, cu o carte in mana...

In rest, liniste....

Poate maine...

(o sa-mi reuseasca "operatiunea boxa" intr-un timp mai bun.)


marți, decembrie 15, 2009

te uită cum ninge ...când ninge



Nu sunt ok...n-am cum să fiu, câtă vreme alor mei nu le e bine. Tata are nişte probleme de sănătate destul de grave, care angreneză toată familia.
Tot ce pot să fac e să trag (cum şi cât m-oi pricepe) o căruţă care n-a mers grozav niciodată.
E însă singura căruţă a mea.
Nu sunt însă atât de puternică pe cât "ar trebui".


Am nevoie de o voce care să îmi spună c-o să fie bine,
fără să tremure.
Am nevoie de-o îmbrăţişare cu miros de acasă.
Să mă uit pe geam la ninsoare şi să ştiu că nimic rău nu se poate întâmpla.

Sper să vină şi vremuri mai bune....
Până la ele însă, curăţ poteci, pe buze cu un zâmbet îngheţat.
Şi mă strădui să nu deraiez, cu căruţă, cu tot.


luni, decembrie 14, 2009

Numai eu ştiu taina


Am rănit orgolii
Ucigând iubiri
Şi-mi asum sentinţa
Iernii din priviri.

Pentru mulţi paiaţă,
La puţini îndemn
M-am purtat cu zeii
Când fricos, când demn.

M-am târât pe burtă,
Am zburat prin cer
Fără ca vreodată
Învoiri să cer.

Partea mea cea neagră,
Cu noroiul mort
Părţii mele albe
I-a tot fost suport.

Pe degeaba înger,
Drac plătit din plin
Renuntarea-mi este
Singurul declin

Bun de pus la rana
Rău de pus la zid
Numai eu ştiu taina
Fiecărui rid

Numai eu dau seama
Pentru cât am fost
Înţelept de singur
Fericit de prost.


Prea uşor pierd vremea
Şi prea greu strâng bani
Să mai ştiu ce-nseamnă
Preţul unor ani.

Dar, cu toate-acestea,
Le ofer mereu
Altor ani de-a valma
Casă-n trupul meu.

Că nu am nici starea
Să mă pot schimba
Nici să-i zic iubirii
Dintr-o dată ba.



duminică, decembrie 13, 2009

indezirabil

Am ascultat "Luna patrată", emisiunea de azi de la radiolynx, la care a fost invitat Andrieş.

Mi-au rămas în cap două chestii:

1. Andrieş afirma că apreciază albumul "Luna Pătrată" al Alinei Manole, pentru că are curajul să spună "pe nume" unor lucruri despre care majoritatea oamenilor nu vorbesc taman sincer în public, pentru că nu sunt opinii "dezirabile social". Chestia asta mi-a atras atenţia datorită exemplului pe care îl dădea Andrieş: dacă te întreabă cineva ce părere ai despre familie, o să spui că e un lucru minunat, chiar dacă nu crezi tocmai asta. Acest exemplu mi-a adus aminte de ceva ce am citit la Ileana Vulpescu şi am vrut să postez de câteva ori, dar n-a apărut "momentul declanşator". O să postez aici.

2. A doua "întâmplare" care mi-a rămas în neuron din emisiunea de azi e legată de faptul că anumiţi oameni politici i-au propus lui Andrieş să îi folosească o piesă în campanie. El i-a refuzat, pe baza convingerii că talentul lui e un dar de la Dumnezeu şi nu trebuie folosit ca să-i ajute pe unii să mintă oamenii. Politicianul i-a atras atenţia că "e vorba de mulţi bani". Constatând refuzul ferm al lui Andrieş, politicianul a ajuns rapid la concluzia că " deci, e adevărat ce se spune, că aveţi foarte mulţi bani". Numai asta ar putea explica un principiu, în ochii unui politician. Şi, din păcate, nu doar în ochii politicienilor...

Deci, apropo de pricipii şi de onestitate, de la Ileana Vulpescu citire:

"Nici o fericire nu e mai mare decât să descoperi tu ce-au descoperit alţii, cu mii de ani în urmă, să-ţi dai seama cât de deştept eşti, pentru că te poţi raporta la deşteptăciunea altora. Probabil că e deconcertant să fii un descoperitor adevărat, să observi nişte legături pe care alţii nici nu le bănuiesc. Trebuie să-ţi vină să te ciupeşti, ca să-ţi dai seama că nu visezi şi să stai numaidecât de vorbă cu cineva, ca să vezi că n-ai înnebunit.
Dar sunt puţini descoperitori adevăraţi.
El descoperise încet-încet doar nişte inutilităţi, nişte lucruri urâte ale firii omeneşti şi străvechiul adevăr: te naşti, mori şi, de cele mai multe ori, trăieşti singur. "Familia e o realizare a omului civilizat". Vorbe şi iar vorbe. În familia omului civilizat, organizarea e, ca şi la maimuţe, ca şi la vrăbii, ca la toată fauna, cel maire are grijă de cel mic, cel mic se face că-l iubeşte şi chiar îl iubeşte pe cel mare, până-ncepe să sară singur din copac, să zboare, să iubească, să facă şi el pui. Spre deosebire de restul faunei, unde relaţiile biologice se sfârşesc odată cu fazele biologice necesare, la oameni, cei mare se-agaţă cu disperare de cei mici, pe măsură ce aceştia cresc şi dragostea lor scade. (...) Toată lumea ştie, dar e mai greu s-o recunoşti în faţa celor interesaţi, când îţi mai fac şi reproşuri: "Chiar dacă nu ne mai iubeşti, ai nişte obligaţii faţă de noi, ţi-am dat viaţă, te-am crescut". Să dai viaţă, cel mai mare miracol pe care ţi-l oferă firea. Cei care-o primesc nu sunt însă întrebaţi. (...)
Copilul tău nu e un om care să sufere sau să fie fericit independent de tine, pe care să nu-l iubeşti dacă nu merită, cu care la un moment dat să nu te mai vezi, fiindcă îţi dai seama că are alte concepţii decât tine sau un caracter care-ţi repugnă, cu care, în sfârşit, făcând un bilanţ, nu mai ai ce să-ţi spui. Copilul e uneori mâna care te doare, dar pe care n-o tai, e piciorul urât şi plin de varice, prin care sângele circulă anevoie, pe care-ai vrea să-l ascunzi de vederea altora, dar care e piciorul tău, de care nu te poţi lipsi, în locul căruia nu-ţi poate da nimeni altul".

un glob albastru, cu mult cenuşiu

Week-end de iarnă pe aci...
Iarnă din aia ...duşmănoasă.
Am împodobit ieri bradul....arată cam aşa:


N-o să ţin discursuri despre "spiritul Crăciunului"...n-am prea fost educată în acest "spirit" şi mi-e silă de cei care se poartă mizerabil...sau cel puţin răutacios un an întreg, pentru a-şi cere apoi iertare "în preajma sfintelor sărbători", convinşi fiind că au devenit subit "mai buni, mai curaţi, mai uscaţi". Trece Crăciunul şi işi reiau răutăţile de zi cu zi..bleah!

Pentru mine Crăciunul e (doar?) o ocazie de a-mi aminti să mă bucur şi să îi bucur pe cei ce-mi sunt aproape. Iar uneori, când viaţa îţi zâmbeşte ştirb de tot, asta nu e o misiune dintre cele mai uşoare.

Eu rămân însă eu (de Crăciun şi în afara lui) -
un om care învaţă să fie puternic.
Şi care nu uită să se bucure.

În altă ordine de idei, am descoperit azi un loc fain în Roman:



De intrat, n-am intrat, dar poate într-o zi o să fie "momentul potrivit". E ciudat amplasată această clădire de poveste printre dărâmăturile din centrul vechi, dar mă rog...e bine că există.
Tot pe Ştefan cel Mare am găsit şi o librărie, pe care o ştiam demult, însă nu era atât de faină "pe vremuri". Acum e o atmosferă de anticariat prietenos acolo...să te tot pierzi printre rafturile cu cărţi...Mi-am luat "Maidanul cu dragoste", la recomandarea unei bloggeriţe care a constatat că-mi place Paler. Îs curioasă dacă descopăr vreo asemănare:)

În rest, la mine miroase a măr cu scorţişoară, ceea ce vă doresc şi vouă!

Sunt un glob albastru, cu mult cenuşiu.
Vă doresc să fiţi brazi, împodobiţi în colinde.


ghimpi

Eram copil, mi-aduc aminte culegeam
odata trandafiri salbatici.
Aveau atatia ghimpi,
dar n-am vrut sa-i rup.
Credeam ca-s muguri
si-au sa infloreasca.

Te-am intalnit apoi pe tine.
O, cati ghimpi, cati ghimpi aveai!
Dar n-am voit sa te despoi-
credeam ca o sa-nfloreasca.

Azi toate astea-mi trec
pe dinainte si zambesc
zburdalnic in bataia vantului
Eram copil.

Lucian Blaga

vineri, decembrie 11, 2009

vise, taică, vise...

Sunt un om care visează mult..uneori mult prea mult. Şi când spun vise, mă refer la cele de toată...noaptea, nu la visuri sau la a construi "castele în Spania".

Paleta mea de vise este foarte diversă, de la cele banale, spre cele frumoase (atât de rare), însă de cele mai multe ori am vise..ciudate sau coşmaruri. Tot ereditatea, bat-o vina...

Am observat însă o chestie..ciudată, dar nu foarte, dacă e să ne gândim la nenea Freud (pe care nu îl aprob eu întru totul, însă cred în ideea valorii compensatorii a viselor).
Compensator aşadar, mi se întâmplă adesea ca, după o zi liniştită, drăguţă, albastră să visez chesţii ciudate sau îngrozitoare, iar după o zi plină de frământări să visez frumos, cum numa-n vis se poate :)

Azi noapte înotam într-o mare bleu-verzuie - transparentă - călduţă...ceva gen Vama Veche. Nu se ştie prin ce minune ajunsesem acolo, dar eram cu Manu şi nu conteneam să fiu uimită că ştiu să înot.

Acestea fiind date, ghiciţi voi cum a fost ziua de ieri:)

miercuri, decembrie 09, 2009

asa de departe

Aici trupul tău, aici perna mea
Şi la doi kilometri şi mintea ta...
Aşa... aşa de... aşa de departe !

Culorile tale - negru şi roşu, ştiu,
La mine - albastru şi mult cenuşiu.
Aşa... aşa de... aşa de departe !

Prea mulţi ştiu pe de rost numărul tău,
Eu n-am telefon şi nu-mi pare rău !
Aşa... aşa de... aşa de departe !

Tu vrei benzină scumpă de tot,
Eu funcţionez cu ceai şi-accidental cu compot.
Aşa... aşa de... aşa de departe !

Si dacă cel mai bine e să ne despărţim,
Pleacă-n Italia, fiindcă n-am cum să vin
Aşa... aşa de... aşa de departe !
Aşa... aşa de... aşa de departe !


Alexandru Andries - Cat de departe
Asculta mai multe audio Muzica

vraji fara nume

Tristeţea nu-i acasă
Cînd vine vremea s-o suni,
Necazul se-ascunde sub masă
Fiindcă tu poţi să faci minuni.

E noaptea absurdă şi mare,
Prea rece, lipită de dinţi,
Din cer lipseşte-o culoare,
Culoarea cu care mă minţi...

Vrăji fără nume...
Vrăji fără nume...
Vrăji fără nume...

Tot timpul, totul e bine,
Tot timpul, tot timpul zîmbeşti,
Tot timpul aici pentru mine,
Ceva e prea din poveşti...

Sarea, sarea lipseşte,
Nimic nu este amar,
Ai fi vrut să iasă regeşte
Şi nu-i nici posibil măcar !


Alexandru Andries

Trenurile care pleacă sînt aceleaşi care vin

Nu sînt cîinii care latră, nu e luna care tace,
Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace;
Dacă vii în astă seară tot aici mă vei găsi,
O să-mi zici iar "bună seara", eu n-am să-ţi răspund, să ştii...

Am păşit în astă seară peste-un prag mult prea înalt,

Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt...


Trenurile care pleacă sînt aceleaşi care vin,
Gara e o simplă gară, doar oraşul e străin.
Ce vreau azi de la tine, mîine iar o să vreau,
Însă mîine-i prea departe şi-astăzi prea aproape-ţi stau...

Camera mea ţi-e străină, prietenii mei nu îţi plac,
Pînă să-ţi ating obrazul o să mai apun-un veac,
Şi-o să ai în loc de pleoape doar petale de cais,
Eu voi fi şi-atuncea tînăr, tu vei fi şi-atunci un vis...

Nu e luna care tace, nu sînt cîinii care latră,
Nu sînt paşii tăi cei care se apropie de poartă...
Eu de-atunci te aştept, tu întîrzii să vii,
Şi-aşa-i fiecare noapte, şi-aşa-i fiecare zi...


Poate maine....Alexandru Andries
Asculta mai multe audio Muzica

marți, decembrie 08, 2009

Voila!

Paradoxal, nu vreo melodie de pe "Petala" a fost revelatia concertului, ci melodia "transport in comun", pe care eu abia acum am descoperit-o.



Alexandru Andries - Transport in comun
Asculta mai multe audio Muzica

vis cu inima larg deschisă

Am să mă străduiesc să-l povestesc logic si crono - logic, deşi o să-mi fie greu:P

Am ajuns în Bucureşti pe la 3 după amiază, reuşind performanţa de a merge singură cu metroul până în Unirii, motiv pentru care m-am felicitat. Tot la metrou am găsit şi fibrobar la superofertă, cu care mi-am hrănit..sufletu:P
Bine, am mai "reuşit" o performanţă, tipic fontililică, aceea de a veni cu toate bateriile descărcate (de la telefon şi de la aparatul foto, că alea de la corason s-au reîncărcat dintr-o dată, când am văzut lumea adunată în faţă la Scala.)

Noroc de ideile salvatoare ale Simonei, datorită căreia am reuşit, totuşi, să imortalizez momentul.



Preţ de o oră, am fost de-un ţup-ţup (prietenii ştiu ce înseamnă, săracii :P) şi de-o linişte, de parcă toată lumea ar fi doar..petale...
...preţ de o oră, chiar a fost.
Dacă ar fi fost după mine, aş fi prelungit ora aia cu incă una, hai două :D

E drept că, publicului i-a lipsit entuziasmul nebun de la Folk You (exceptându-mă pe mine, fireşte). Sau mă rog, era un altfel de entuziasm, mai potolit, mai..."evlavios". Entuziasmul fetiţei care a venit să ia autograf, spunându-i lui Andrieş că i-a fost uşor să cânte toate cântecele ("pentru că m-am luat după dumneavoastră") a fost chiar dulce. Mie, însă, recunosc, mi-era dor de atmosfera "dacă nu m-aş cunoaşte, aş zice că îs Iris, aşa tare urlaţi"
Prin urmare, am cules petale de suflet, atât cât mi-a permis tehnica mea precară

video


pe aci mă aud şi io, că prea mă "legăna" melodia:P
Am primit şi autograf cu 3 inimioare şi cu petale bonus, căruia bineînţeles că o să-i fac poză imediat ce fac rost de acumulatori noi.

Până atunci, să ne auzim sănătoşi şi să ne păstrăm petalele curate!

video

duminică, decembrie 06, 2009

blue...for me


Chairlift - Bruises
Asculta mai multe audio Muzica



melodie descoperita azi. Suna bine ..si cum n-am inteles mare lucru din versuri...le pot "tese" cum vreau:)

la margini te chem


Andrei Paunescu - Amor cubist
Asculta mai multe audio Muzica



Sa mergem intr-o seara
Departe-n mahalale
Si noaptea sa ne lege
Cu negurile ei
Sa-ti dau imbratisarea,
Mai vrei ori nu mai vrei
Iar eu sa cad in focul imbratisarii tale




La margini te chem, sa fugim undeva
Ca si sufletul meu
E o mahala.


Ai vrea sa fie iarna, ai vrea sa fie toamna
Ai vrea ca liliacul
Sa infloreasca brusc
Sa-ti fiu arheologul, tu vasul meu etrusc
Ai vrea sa fii o vreme
Ce nu stii ce inseamna.

sâmbătă, decembrie 05, 2009

prea mult

Cândva, demult, Cristi mi-a zis o poveste despre o scară pe care puteai să urci şi să cobori, "în ritmul tău", pentru că avea "exact atâtea trepte câte ai nevoie". O poveste care a avut un ecou fantastic..atunci...demult.

În seara asta am descoperit reversul poveştii de atunci:

"Lipsea o treaptă la scară, de ani de zile, dar el mergea perfect. N-a observat lipsa treptei decât la început. Peste câteva luni, când treapta ar fi fost pusă la loc, i s-ar fi părut la fel de nelalocul ei, ca şi-un mort care s-ar apuca sa-nvie. (...) Şi mergea de ani pe scara cu-o treaptă lipsă, lipsa devenind măsură şi element al variaţiei în monotonie. Scara cu toate treptele ar fi devenit o scară banală. I-ar fi trebuit iar o perioadă de acomodare, ar fi avut anxietăţi, ceva s-ar fi tulburat în echilibrul vieţii lui. Într-o zi, cineva a mai scos o treaptă, de pe undeva, din scară. Din curiozitate: "Aşa, ca să vedem ce face". Şi el s-a-mpiedicat, a căzut şi-a murit. Curiosul a zis "Cine s-ar fi gândit... Ceasul rău!"

Nimănui nu i-a trecut prin minte că două trepte erau prea mult."

Ileana Vulpescu

vineri, decembrie 04, 2009

Candidaţii la fericire

"M-aplec spre ea şi-i întorc faţa. De-abia o ating. Simt în mine dorinţa de-a dărui, de-a ocroti. Îi strâng capul la piept, o mângâi pe păr. Îi culc din nou capul pe pernă, îi sărut uşor fruntea şi ochii, ca unui copil necăjit.(..) Îi iau braţele şi mi le pun pe după gât şi-o sărut mereu pe ochi şi pe frunte. Simt la un moment dat strânsoarea lor caldă.(...)Simt că are nevoie de duioşie. Îmi sărută braţele, părul. O iubesc ca-ntr-un abis al dragostei, al milei şi-al dăruirii.

Mergem tăcuţi spre Sibiu. Sunt trist. Îi mângâi din când în când mâna. Mi-e iar străină. Îmi bâzâie-n urechi dialogul nostru de la venire. Parcă ne-ntoarcem de la o înmormântare. Suntem cele mai apropiate fiinţe ale mortului şi ştim că orice ne-am spune nu ne poate consola.

Am ajuns. O privesc lung în ochi, la lumina slabă a becului din stradă. simt că face toate eforturile să nu plângă. (...)
Toţi suntem nişte candidaţi la fericire."


Ileana Vulpescu

miercuri, decembrie 02, 2009

reinfloreste lemnul portii

Azi au fost..ceasuri linistite.
Floricica primita cadou de la Manu de ziua mea a re inviat, de parca nu ar fi "murit" vreodata.

asadar, give&take...give&take...give&take.
Am pictat si lipit azi cu copiii brazi si sosete impodobite in toate felurile. Uitandu-ma la poze, mi-am dat seama ce mult au crescut unii dintre ei. Cognitiv- comportamentala din mine si-a spus ca poate gandi in doua feluri: fie "imbatranesc, maica", fie "am contribuit la cresterea asta".
In loc sa aleg un gand, am ales sa mai joc un quizz:).

A venit seara si telefonul Simonei, cu vestea buna ca avem bilete la mult asteptatul concert. Sper sa nu intervina nimic neprevazut.
A urmat apoi "regasirea" cu Lili, care imi lipsise atat de mult. Nu pentru ca eu sau ea am fi ales asa. Ci pentru ca viata asta are grija sa nu fie "fair".
Important e insa ca m-am bucurat ca un copil sa ii aud vocea, dupa atata timp.
Un fel de confirmare a faptului ca, daca o prietenie e autentica, bate unfair - ul vietii si axioma despre "ochii care nu se vad".
In mod sigur, "regasirile" astea, atat de rare si atat de pretioase, ma ajuta sa re infloresc din timp in timp. Si sa le iubesc in aceeasi masura in care urasc "cut"-urile.
Apropo de re inflorit, ca tot cauta lumea pe google:


Mayasz Gyozo - Redevenim copii
Asculta mai multe audio Muzica



"Norocul vesnic sa te bata
Ca iar ma simt adolescent
Traind o lectie uitata
Incorigibil repetent


Si uite, pleci fara nadejde
Si mi te rupi adanc in piept
Si carnea mea imbatraneste
Cu-ntregul timp cat te astept


Reinfloreste lemnul portii
Pe unde pleci, pe unde vii
In fata dragostei si-a mortii
Noi toti redevenim copii.


Si cand te-ntorci, din intamplare
In fata ta ma plec umil
Si cu-o mirare foarte mare
Te vad si redevin copil.


Pe drumul meu podit cu zaruri
La intersectii mai raman
Ca un copil ce-asteapta daruri
Dar tot ceilalti il cred batran"










datorita sau din cauza...

lui frate-miu, am descoperit conquiztadorul. :)

partea buna e ca ma scoate din starile mai..mult sau mai putin...adanci.

partea mai putin buna e ca da dependenta :P

datorita sau din cauza ochilor mei oblici, am "ghicit" o afirmatie a lui Confucius....intr-o foarte vaga...cunostinta de cauza.:)

Constat in fiecare zi ca ajung pe blog o multime de persoane, cautand disperate "femei cu idei", "cand la femei le vin idei" si alte variatiuni pe tema melodiei lui Andries.

Si ma intreb: sunt chiar atat de rare / greu de gasit "femeile cu idei"?

Sau is periculoase? :P

datorita?
sau din cauza?