miercuri, iulie 30, 2008

might would wish miss


dragostea este o alarmă pornită în miezul nopţii în parcare. culmea e că nu vrea să se oprească. se obişnuieşte cu sunetul şi îi devine drag. chiar dacă îl violează, cumva. când totuşi se opreşte, simte un gol.
dragoste e atunci când de dor, îi vine să doarmă în continuu ca să treacă timpul mai uşor până se va întâlni cu ea.
dragoste este când faci cele mai cumplite gesturi şi zici cele mai nebuneşti lucruri, pe care în mod normal nu le-ai emite.
dragostea este „atunci când te uiţi la mine şi parcă eşti o fetiţă care a primit pentru prima dată flori”

Alina Livia Lazar

luni, iulie 28, 2008

totdeauna fereastră albastră


mi se citeşte în ochi că ador locurile alea....atmosfera de acolo...mi se citeşte în ochi că acolo mă simt liberă
promit c-o să mă întorc
într-o zi

miercuri, iulie 23, 2008

...mereu surprinzătoare

mai e o zi şi văd iar Sighişoara...
moment pe care l-am aşteptat un an întreg...
când viaţa începea să nu mai aibă gust...spuneam Sighişoara şi apărea un zâmbet.

n-o să fie folk...prognoza zice că nici soare
n-o să fie cute boy.

dar o să mă bucur de fiecare clipă cu încăpăţânare.

viaţa începe să aibă gustul tău.
despre care nu ştiu mai nimic.
decât că-mi desenează zâmbete pe faţă

joi, iulie 17, 2008

nu mai esti

"poveste. doi oameni care în fiecare zi fug unul spre altul într-o zi unul împietreşte. tu ce ai face ai continua să crezi că piatra e om te-ai arunca în braţele lui şi te-ai strivi (...)

eu mă ascund sub copaci ca să mă apăr de ploi torenţiale ploile durează trei zile în trei zile sub copaci am obsesia asta -pentru că tu nu vii să mă iei şi doar ştii că eu rămân întotdeauna sub copaci- obsesia asta că altcineva o să-ţi ofere ce ai nevoie. o să-ţi placă aşa de mult că tu chiar o să crezi că de ea aveai nevoie
azi e ceva greu în mine ca un câmp de fapte inutile ca şi cum ai căsca o zi întreagă"


Alexandra Velescu

luni, iulie 14, 2008

:)

- De câţi misogini ai nevoie ca să schimbi un bec în bucătărie?


- De nici unul, că proasta aia poate să facă mâncare şi pe întuneric.

- De câţi psihologi ai nevoie ca să schimbi acelaşi bec?


- Depinde de ceea ce vrea şi simte becul.
sau
- De unul, dar depinde daca si becul vrea cu adevarat sa se schimbe"


Nevroticii construiesc castele.

Psihoticii locuiesc în ele.

Psihologii strâng chiria.

sâmbătă, iulie 12, 2008

fields of gold


5 minute am fost un copil cu un soare cald in brate

acasă

A fost odată un om care avea o casă prietenoasă, cu ferestre mari, albastre.

Prin acele ferestre el putea vedea tot ce se întamplă afara.

Trăise acolo dintotdeauna şi la început era linişte...pentru că nu învăţase încă să evalueze frumuseţea casei...şi nici nu îl interesa acest lucru.
Doar că au apărut apoi nişte vizitatori care au strâmbat din nas plimbându-se pe acolo....spunând că nu e suficient de luminoasă....suficient de comfortabilă...că nu are destule podoabe.

După câţiva astfel de vizitatori, omul a început să nu se mai simtă bine acolo... casa i se părea straină...urâtă..neprietenoasă...încât simţea nevoia să o dărâme.


Din când în când apărea câte un vizitator mai prietenos. Reuşea cu greu să intre în casă, pentru că erau multe lacăte la uşi. Dacă se întâmpla să vadă vreun lucru interesant şi să-i comunice asta gazdei... acesta nu avea încredere în onestitatea aprecierii....îi era ruşine şi ascundea obiectul respectiv pentru că nu putea să-i găsească nici un farmec.

Şi mai adăuga un lacăt la uşă.
...până când omul a ajuns sa îşi urască atât de mult casa...şi pe el insuşi, încât s-a încuiat acolo.


Din când în când mai lăsa să intre câte un vizitator care părea mai prietenos.

Astfel, într-o zi în casa lui a ajuns un specialist în decoraţiuni interioare. Văzând cât de trist e omul încuiat într-o casă în subsolul căreia a ascuns toate comorile, fără să le vadă valoarea, a dorit să-l ajute.

Aşa că au scos împreună podoabele de la subsol şi au decorat casa într-un fel în care omul să se simtă în siguranţă...

Acum nu mai era nevoie de lacăte ...uşile erau deschise...şi pe ele păşeau acum vizitatori prietenoşi.

Si ferestrele erau albastre...

M-am oprit în curte să ascult liniştea...am văzut cum creşte iarba...
şi nu o grăbea nimeni...