sâmbătă, iunie 07, 2008

a story about a girl

A fost odată o fetiţă
care
nuseştiecum nuconteazădeunde
învăţase
să nu-şi ierte nimicniciodată.

pentru fiecare greşeală
gând sau emoţie cumnutrebuie
fetiţa
se lovea cu un ciocan în cap
şi avea grijă ca şi ceilalţi
să-i mai ofere niscaiva vânătăi.


într-o zi, când se aştepta mai puţin
corpul ei a hotărât să protesteze
şi fetiţa a ajuns la spital.
doctorii erau convinşi că a mâncat ceva stricat
dar fetiţa ştia că răspunsul e-n altă parte
şi pentru că nu mai suporta durerea....învârtitul în cerc...
 pentru că de prea multe ori simţise că-i fuge pământul de sub picioare
a cerut ajutor.

Fetiţa a învăţat
să spună cecumcândunde o doare
în loc să se lovească cu ciocanul.


Într-o zi ca oricare alta, o fetiţă se plimba pe alte străzi
cu un zâmbet imposibil de prins în cuvinte
(despre care altădată ar fi zis că-i tâmp....nu acum)
Acum se bucura c-a învăţat un oraş în trei zile
Şi că a descoperit singură două drumuri spre aceeaşi adresă.
Nu ştia că ştie, nu credea că poate.
Altădată ar fi spus că 2 bani nu fac aceste poveşti de adormit copiii.
Nu acum.
Acum doar îi dădea voie ploii
Să spele vânătăile.

Şi ploaia avea gust curat, de libertate.


Niciun comentariu: