sâmbătă, mai 31, 2008

vineri, mai 30, 2008

alt drum


vine o vreme când îţi înfrunţi fricile
cu paşi cu care n-ai mai mers niciodată
vine o vreme când guşti
liniştea parcului la 8 dimineaţa
când soarele e prietenos
pentru că negrul atrage căldura
călduraaiadupăcareaiînghiţitatâteanoduri
vine o vreme când zâmbetul se leagănă-ntr-un hamac
fără motiv
vine o vreme când în loc să te uiţi la ce nu eşti
te gândeşti la ce-ar putea fi după
şi zâmbeşti jumătate senin jumătate prosteşte
vine o vreme de care tragi cu dinţii
ca de o gumă preamestecată
şi tot ce îţi doreşti e să nu treacă.

măcar de data asta.

" ca şi cum ai trece pe lângă mine şi nu te-ai opri"




Alice Drogoreanu




joi, mai 22, 2008

luni, mai 19, 2008

defense


"iubirea e stridentă pentru cei ce nu o au
e ca un claxon în plină noapte"
stefan ciobanu

joi, mai 15, 2008

tu ştii

"nu dramatiza că nu ţine
geamandura marchează locul de unde nu mai ai voie să te avânţi
o geamandura e o limita
dar de ea se pot lega lucruri pt că e stabilă
şi de încredere
fie şi ruginită"
alice here

miercuri, mai 07, 2008

La mulţi ani, Anutză drăguţă!

Să ai aproape prieteni adevăraţi...zile liniştite...locuri faine de evadat
şi mai ales puterea de a face pace cu tine.
Cred astea-s urările mele pentru mine:D
anyway, la multi ani, Anutza!

marți, mai 06, 2008

diferenţă specifică

"Tot ce auzise fură propriile ei gâfâituri pe când urca pe un Everest care pentru oricare altul era o câmpie netedă şi îmbietoare. În timp ce se clătina şi se sforţa pe versantul vertical şi fără sfârşit, simţi că fiecare favoare şi înlesnire era o datorie neplătită ce îi era pusă în spinare de către nişte călăi iubitori şi care o apăsa ca plumbul. Între egali, gratitudinea e reciprocă; în timp ce gratitudinea ei faţă de aceşti Titani, care se considerau oameni obişnuiţi şi nu erau conştienţi de enorma lor putere de a trăi, nu o făcea decât să se simtă mai pierdută, mai ineptă şi mai însingurată decât oricând."

"duminicile erau greu de suportat. În zilele obişnuite, Aparenţa putea fi trasă ca un paravan peste trup şi suflet, dar duminica presupunea Odihnă şi Libertate, făcându-te să cobori garda. Duminica făgăduia timp liber şi dragoste."

"- Aş desfiinţa toate gratiile de la ferestre.
- Cred că mai întâi ar trebui ca pacienţii să fie suficient de puternici ca să suporte asta. Uneori eşti nevoit să te izbeşti de ceva care să nu cedeze şi să te vâri undeva unde poţi fi nebun fără să prezinţi pericol."

"dacă eşti stângaci şi nepriceput ca mine, atunci îi venerezi pe cei ce nu sunt aşa. Pentru asemenea oameni, nu există niciodată o treaptă în plus de care să se împiedice, şi sfoara cu care leagă pachetele nu e niciodată cu câţiva centimetri mai scurtă decât trebuie. Suferinţa apare doar când zac în pat şi sunt pregătiţi pentru ea."
Hannah Green

duminică, mai 04, 2008

poisoned maybe

"Cu cat dau afara mai multa mizerie, cu atata ramane mai multa in mine. Tu poti sa-mi intorci spatele. E una nu pot sa-mi intorc spatele mie insami, asa ca intorc spatele luptei, si sa stii ca nu ai de ce sa te temi - o sa fiu dragutza si docila"
hannah green


a little bit of fresh air




sâmbătă, mai 03, 2008

"sunt un fir de păr în propriul meu ochi”


„Nu ţi-am promis niciodată o grădină de trandafiri. Nu ţi-am promis niciodată dreptate absolută şi nu ţi-am promis niciodată linişte sau fericire. Eu nu te pot ajuta decât să devii liberă să lupţi cu toate aceste lucruri. Singura realitate pe care ţi-o ofer e lupta şi a fi sănătos înseamnă a fi liber să o accepţi sau nu atâta cât poţi. Nu ţi-am promis niciodată minciuni şi lumea perfectă a grădinii de trandafiri e o minciună”
Hannah Green

vineri, mai 02, 2008

just guns, no roses

„Independenţa unui copil este un risc prea mare pentru echilibrul instabil al anumitor parinţi”

“ - E plăcut. Nu…nu sunt gratii.
-În momentul de faţă, nu prea contează. Nu ştiu dacă are destulă încredere in mine încât să vadă camera aşa cum e în realitate”

„Tu nu vezi că nici unul nu râdea de fapt? Erai doar speriată că ei ar putea râde.”

„Un alt camuflaj e să arunci totul în spinarea altuia, te scuteşte să înfrunţi ceea ce ţi-au făcut în realitate şi ceea ce ţi-ai făcut tu şi continui să-ţi faci”

„ De ce nu au toţi fâşii negre în faţa ochilor? Cu siguranţă că fiecare am fost lăsaţi uneori singuri acasă, poate chiar pentru o săptămână sau două. Se întâmplă chiar ca părinţii să moară, dar copiii nu înnebunesc neapărat şi nu au panglici de doliu care să le joace în faţa ochilor.Întrebarea îi apăruse ca o altă dovadă serioasă că era cumva prost făcută, că defectul era tot atât de fundamental ca şi genele ei.
-Amintirile pot să nu se schimbe ca formă, dar ani întregi de subliniere insistentă le dau o greutate ce poate ajunge să fie înspăimântătoare. De fiecare dată în nenumăratele situaţii când eşti făcută să-ţi aminteşti frigul provocat de părăsire, barele şi singurătatea, experienţa respectivă îţi şopteşte de undeva din adâncul tău: vezi, aşa e viaţa până la urmă.
-Mă întreb ce preţ o să plătesc.
-Preţul ţi-l stabileşti singură.”
Hannah Green