miercuri, decembrie 31, 2008

nothing to lose and nothing to prove

cause it's you and me and all of the people
with nothing to do
nothing to lose
and it's you and me and all of the people
and I don't know why
I can't keep my eyes off of you

joi, decembrie 25, 2008

"există ceva mai important decât venirea unui tren: încrederea că trenul va veni"



am spus cuiva că de Crăciun o să ningă ca în poveşti
nici eu nu prea credeam lucrul ăsta...dar mi-ar fi plăcut să cred...
şi mai ales mi-ar fi plăcut ca gândul ăsta să ne deseneze pe feţe un "zâmbet simetric..."











vineri, decembrie 19, 2008

how can you stay outside?


............................................



joi, decembrie 18, 2008

hai să ne propunem


"hai să ne propunem" îmi aminteşte de cum jucau lili şi andreea tenis cu tocătoarele de lemn la 12 noaptea, "hai să propunându-şi să nu facă nici o greşeală".

în timpul ăsta, fontilili dormea ca un prunc...în ciuda oricărui biblioraft căzut de pe raft:))

Cam aşa arăta "cuibuşorul de nebunii" care one moment in time a fost mai acasă decât orice acasă:


zâmbetul, prin definiţie inocent, al Anei, în patul meu, prin definiţie dezordonat.








"o cameră micuţă, dar de prieteni plină"
ce-aveau cursuri în mână şi-n ochi aveau lumină:))

numărul celor care aveau cursuri în mână era semnificativ mai mic decât al celor care aveau în ochi lumină, conform axiomei "această persoană citeşte, deci nu sunt eu":))

Lili, habar n-am dacă o să vezi vreodată rândurile astea...mi-e dor de tine, cea care eşti azi...oricât de departe ar fi vremurile despre care bălmăjesc aici









Pasarea colibry-vis de primavara
Asculta mai multe audio Muzica »

marți, decembrie 16, 2008

gandul de azi


Starfish
Originally uploaded by buck82
"mainile mele sunt doua stele de mare
incapabile sa-si regenereze bratele
care te-au mangaiat"
Leonard Ancuta

sâmbătă, decembrie 13, 2008

all by myself

anul trecut s-au dărâmat cele mai idealiste şi sincere convingeri ale mele despre ceilalţi...sau mă rog, despre cei care contau dintre ceilalţi.
anul ăsta am dărâmat cele mai...neidealiste dar adânc implantate în creier convingeri despre mine însămi.
construisem eu nişte ziduri pe care scria INTERZIS
şi "Eu niciodată..."
s-au dărâmat acum...şi încă sunt momente în care nu contenesc să fiu uimită că se poate şi altfel
că oglinda aia, în care credeam orbeşte pentru ca fusese acolo dintotdeauna...chiar dacă ceţoasa..chiar dacă defectă
NU ERA REALĂ!

au mai rămas, din zidurile alea, nişte grămezi de moloz...sper să le măture vântul într-o zi

atunci o să am destul loc să alerg...să ma plimb...să dansez

deocamdată merg pe vârfuri
şi sunt all by myself

azi...filmul de azi

marți, octombrie 28, 2008

joi, octombrie 23, 2008

cumva


"nu-mi plac plecările. întotdeauna mi-a plăcut să rămân(...)
oricât am pleca o parte mică şi indestructibilă rămâne
în celălalt
cumva."
Ioana Negoescu

sâmbătă, octombrie 18, 2008

luni, octombrie 13, 2008

sâmbătă, octombrie 04, 2008

luni, septembrie 22, 2008

duminică, septembrie 14, 2008

luni, septembrie 08, 2008

Au fost

free hugs în zori de zi


apoi free hugs cu soare-n ochi

o boltă verde peste o amintire dulce-amară

chipul meu mai puţin tulburat de cercuri decât altădată

şi seninul de care aveam atâta nevoie

marți, septembrie 02, 2008

luni, septembrie 01, 2008

mi-e bine...

"M-am schimbat, să ştii…
Mă uit mai des în mine decât lângă
tot ador strugurii şi liliacul
şi chiar dacă acum privesc mai mult înainte
decât înapoi
mi-ar plăcea să te ştiu mulţumit.





Merg cu paşi mai siguri azi
aerul e mai darnic şi soarele mai blând
nu mai port povara lumii pe umeri
şi nu mă opresc din tăcut pentru un claxon.

Nu, nu-mi cresc aripi,
doar mi-ar plăcea să ştii
că mi-e bine."

Ana Maria Dragoi

duminică, august 24, 2008

au pus termopane in c 12 si Copoul e tot cel mai frumos loc de pe Pamant

nu-l mai vazusem demult si sunt foarte subiectiva, asa ca nu ma credeti pe cuvant:)

am cules de pe gardul parcului un cadou pentru Ana.
iti mai aduci aminte cand citeam brumaru in camera cu voce tare?
asta era una din poeme:)

si am descoperit azi lucruri foarte mici..de care n-am avut timp 4 ani:

cum e sa stai tolanit pe o banca la Balena,

poarta asta:

sau ca in Copou exista ghinde:))


leaganele incomode in care ne dadeam is tot acolo
ca si tipul amabil de la magazinul din SuperCopou
doar gasca de la cam 30 e risipita prin toata tara ( de fapt lumea... ca andreea e in america:))


sâmbătă, august 23, 2008

şi-un hol de cămin...


"doi copii şi-un hol de cămin
ne sorbim cuvintele
unii cred că ne iubim
...nici noi nu ştim"

prietenii ştiu de ce :)

joi, august 07, 2008

bitter blue



and that's your way to say good bye

a toi




se dedica Anei
cu cel mai mare drag

miercuri, iulie 30, 2008

might would wish miss


dragostea este o alarmă pornită în miezul nopţii în parcare. culmea e că nu vrea să se oprească. se obişnuieşte cu sunetul şi îi devine drag. chiar dacă îl violează, cumva. când totuşi se opreşte, simte un gol.
dragoste e atunci când de dor, îi vine să doarmă în continuu ca să treacă timpul mai uşor până se va întâlni cu ea.
dragoste este când faci cele mai cumplite gesturi şi zici cele mai nebuneşti lucruri, pe care în mod normal nu le-ai emite.
dragostea este „atunci când te uiţi la mine şi parcă eşti o fetiţă care a primit pentru prima dată flori”

Alina Livia Lazar

luni, iulie 28, 2008

totdeauna fereastră albastră


mi se citeşte în ochi că ador locurile alea....atmosfera de acolo...mi se citeşte în ochi că acolo mă simt liberă
promit c-o să mă întorc
într-o zi

miercuri, iulie 23, 2008

...mereu surprinzătoare

mai e o zi şi văd iar Sighişoara...
moment pe care l-am aşteptat un an întreg...
când viaţa începea să nu mai aibă gust...spuneam Sighişoara şi apărea un zâmbet.

n-o să fie folk...prognoza zice că nici soare
n-o să fie cute boy.

dar o să mă bucur de fiecare clipă cu încăpăţânare.

viaţa începe să aibă gustul tău.
despre care nu ştiu mai nimic.
decât că-mi desenează zâmbete pe faţă

joi, iulie 17, 2008

nu mai esti

"poveste. doi oameni care în fiecare zi fug unul spre altul într-o zi unul împietreşte. tu ce ai face ai continua să crezi că piatra e om te-ai arunca în braţele lui şi te-ai strivi (...)

eu mă ascund sub copaci ca să mă apăr de ploi torenţiale ploile durează trei zile în trei zile sub copaci am obsesia asta -pentru că tu nu vii să mă iei şi doar ştii că eu rămân întotdeauna sub copaci- obsesia asta că altcineva o să-ţi ofere ce ai nevoie. o să-ţi placă aşa de mult că tu chiar o să crezi că de ea aveai nevoie
azi e ceva greu în mine ca un câmp de fapte inutile ca şi cum ai căsca o zi întreagă"


Alexandra Velescu

luni, iulie 14, 2008

:)

- De câţi misogini ai nevoie ca să schimbi un bec în bucătărie?


- De nici unul, că proasta aia poate să facă mâncare şi pe întuneric.

- De câţi psihologi ai nevoie ca să schimbi acelaşi bec?


- Depinde de ceea ce vrea şi simte becul.
sau
- De unul, dar depinde daca si becul vrea cu adevarat sa se schimbe"


Nevroticii construiesc castele.

Psihoticii locuiesc în ele.

Psihologii strâng chiria.

sâmbătă, iulie 12, 2008

fields of gold


5 minute am fost un copil cu un soare cald in brate

acasă

A fost odată un om care avea o casă prietenoasă, cu ferestre mari, albastre.

Prin acele ferestre el putea vedea tot ce se întamplă afara.

Trăise acolo dintotdeauna şi la început era linişte...pentru că nu învăţase încă să evalueze frumuseţea casei...şi nici nu îl interesa acest lucru.
Doar că au apărut apoi nişte vizitatori care au strâmbat din nas plimbându-se pe acolo....spunând că nu e suficient de luminoasă....suficient de comfortabilă...că nu are destule podoabe.

După câţiva astfel de vizitatori, omul a început să nu se mai simtă bine acolo... casa i se părea straină...urâtă..neprietenoasă...încât simţea nevoia să o dărâme.


Din când în când apărea câte un vizitator mai prietenos. Reuşea cu greu să intre în casă, pentru că erau multe lacăte la uşi. Dacă se întâmpla să vadă vreun lucru interesant şi să-i comunice asta gazdei... acesta nu avea încredere în onestitatea aprecierii....îi era ruşine şi ascundea obiectul respectiv pentru că nu putea să-i găsească nici un farmec.

Şi mai adăuga un lacăt la uşă.
...până când omul a ajuns sa îşi urască atât de mult casa...şi pe el insuşi, încât s-a încuiat acolo.


Din când în când mai lăsa să intre câte un vizitator care părea mai prietenos.

Astfel, într-o zi în casa lui a ajuns un specialist în decoraţiuni interioare. Văzând cât de trist e omul încuiat într-o casă în subsolul căreia a ascuns toate comorile, fără să le vadă valoarea, a dorit să-l ajute.

Aşa că au scos împreună podoabele de la subsol şi au decorat casa într-un fel în care omul să se simtă în siguranţă...

Acum nu mai era nevoie de lacăte ...uşile erau deschise...şi pe ele păşeau acum vizitatori prietenoşi.

Si ferestrele erau albastre...

M-am oprit în curte să ascult liniştea...am văzut cum creşte iarba...
şi nu o grăbea nimeni...

duminică, iunie 29, 2008

shooting cu lili şi fontilili



pentru că oamenii buni se întâlnesc până la urmă


pentru că nu e niciodată prea târziu să te împrieteneşti cu copilul din tine




pentru că azi a fost o zi pe care n-o s-o uit