sâmbătă, septembrie 16, 2006

Mircea Dinescu - Sah absurd

Dulce naivitate
să crezi că poezia poate face lumea mai bună.
E ca şi cum azvârlind o bucată de zahăr
în cuşcă tigrului,
s-ar apuca să citească Shakespeare.
Tu îngrăşat de propriul dezastru
(de parc-ai prânzi în oglindă)
şuieri ca trenul în gări
până mulţimea te striveşte-n picioare
grăbită să-ţi ocupe locul călduros de pe ceafă.
Şi fiindcă visul nu-i decât copilul din flori
al realităţii,
aminteşte-ţi de şahul absurd
în care nebunul mută satele
sacrificând mai întâi caii
şi-o mie de inşi s-au grăbit să-i laude jocul.

Niciun comentariu: