sâmbătă, septembrie 16, 2006

Mircea Dinescu - Potopul

Se zguduie oraşul de plânsul tău adio
şi gloaria-i vândută şi stârvul poartă bici
fiindcă iubeai amurgul ai fost trezit spre ziuă
când masa de petreceri surpase sub furnici.

Le mai rămâne Doamne maşinilor să plângă
cu pleoapele ţăranul să secere un lan
un scaun să detune o predică adâncă
să izbucnească floarea de sânge din ocean,

peste măcel un înger să nu mai zboare-n glumă
femei automate să pâlpâie exact
nimicul să se-mbrace-n baloane roz de spumă
să cadă nori sintetici ca la un ultim act,

dar să nu vii cu rana deschisă pe tarabă
ca fluturele trândav înţepenit în flori
industriei îndeasă-i căluşul greu de iarbă
iar cerului trimite-i aceleaşi scrisori,

să-ţi tragi realitatea pe piept ca o cămaşă
până-au să-asude-n pieţe statuile de ghips
să vezi cum libertatea îmbătrânită-n faşă
e îndopată zilnic cu-acelaşi lapte fix,

pe-o scândură subţire să traversezi potopul
armonica umflată să-ţi joace după gât
căci te-a iubit nimicul şi te-a uitat norocul
se zguduie oraşul de plânsul tău… Atât

Niciun comentariu: