marți, august 08, 2006

Octiliniu said

"sabia e absoluta.sabia e doar o extindere a spiritului de luptator, daca o stapanesti si alegi sa iti traiesti viata dupa regulile ei, atunci nu conteaza daca ai in mana o veioza, un trandafir, un stilou chinezesc sau absolut nimic. Absolut nimicul acela sau veioza sau trandafirul va deveni sabia ta, in momentul in care vei incepe lupta."

"Imi pun gandurile pe net cu speranta ca intr-o zi o sa le inteleg si eu.Urlu la tine cu speranta ca o sa-mi aud si eu urletele.Iti urasc slabiciunile pentru ca le vad clar pe ale mele cand le intrezaresc pe ale taleImi umplu golul din sufletul meu cu golul din sufletul tau.
si nu vroiam decat un iaurt..."


"Confuzia bate concluzia.Traiasca confuzia1traiasca criticile si diacriticile care arata bine dar nu exprima nimic.Traiasca dreptul la libera exprimare si dreptul de a nu exprima nimicTraia sca moda contradictiilor si a contrastelor dezastruose.Traiasca dreptul de a te naste naiv, a trai confuz si a muri plin de speranta."

"Blessed and cursed at the same time,that's the me i know since I know myself"

Pe Dumnezeu l-am omorat intr-o Joi dimineata, cu un gest scurt, energic si absolut voluntar. L-am omorat fara sa clipesc, in mod activ si constient, pregatit sa suport consecintele. L-am omorat, deci n-are cum sa existe. Daca nu exista n-am cum sa cred in el. Un ateu nu crede in Dumnezeu - ba, uneori, chiar mai mult decat atat, este convins ca NU exista Dumnezeu. Ma regasesc ? Ma regasesc !



Dar nu sunt convins ca sunt un "bun ateu", pentru ca din cand in cand ma cuprinde indoiala: daca nu l-am omorat bine ? E un lucru stiut ca are prostul obicei sa mora si sa invie dupa cum ii pofteste inima, spre disperarea unora si deliciul altora. Ce fac daca ma trezesc intr-o dimineata cu el langa mine spunandu-mi cu voce calda: "Stai linistit octiliniule, nu sunt suparat pe tine, te-am iertat de mult !" ??? O sa am puterea sa-i spun in fata ca nu exista ? Poate da, poate nu. Pana una alta ma trezesc in fiecare dimineata cu un CD, o tigara si o cafea iar la Dumnezeu ma gandesc din Joi in Pasti, cu mici exceptii cand se sinucid unii in numele lui. Traiesc fara Dumnezeu, deci sunt, intr-un cuvant: ateu. Sunt oare ?



Un "bun ateu" neaga existenta lui Dumnezeu. Tu ii zici bunului ateu: "Exista Dumnezeu !" iar el iti raspunde "Ba nu! ". Eu n-as putea. Pai cum sa zic ca nu exista cand l-am omorat cu mana mea ? "Nu exista Dumnezeu !" are sens doar impreuna cu "N-a existat niciodata Dumnezeu !" si daca n-a existat niciodata atunci eu ce am omorat ? O meduza verde cu barba alba pana la genunchi ?



Sincer sa fiu... habar n-am ce era. Dar stiu sigur ca am omorat ceva. Poate o parte din mine. Nu stiu.



Azi e marti, si habar n-am ce-am omorat intr-o Joi dimineata, cu multe saptamani in urma. Maine e Miercuri, si n-am nici un motiv sa-mi inchipui ca o sa aflu maine. Nici poimaine. N-am nici un motiv sa-mi inchipui ca o sa aflu de la cineva sau ca o sa-mi dau seama singur in viitorul apropiat sau indepartat ce anume era "entitatea" aia pe care am omorat-o cu sange rece. E posibil sa aflu totusi, nu zic ca nu ! E posibil sa intalnesc intr-o zi un guru care sa aiba raspunsuri la toate intrebarile mele, si pe care sa-l urmez orbeste. De asemeni, e posibil ca intr-o zi sa imi dau seama ca eu insumi sunt un guru si ca am raspunsuri la toate intrebarile. Dar ziua aia n-a fost ieri si nu e azi, si ma indoi ca va fi maine. Cand sau daca va veni... NU STIU. Sunt fara cunoastere. Intr-un cuvant: agnostic.



Un agnostic nu sustine nici ca Dumnezeu exista, nici ca nu exista. El e cel mult convins ca Dumnezeu nu poate fi "cunoscut" (senzorial, extra-senzorial, para-senzorial, samd...), lucru care insa nu inseamna neaparat ca Dumnezeu nu exista. Ma regasesc ? Ma regasesc !



Hopppaaa ! Sunt un ateu agnostic ! Saracul, Pi ! Ce-o sa faca cu mine ? Ma inghite sau ma scuipa ?



Sunt ateu (fara Zeu - sau Dumnezeu) pentru ca l-am omorat pe-al meu, si sunt agnostic (fara cunoastere) pentru ca nu sunt convins ca l-am omorat bine si ca n-o sa mai dau ochii cu el niciodata. Intrebarea este: m-am nascut ateu agnostic sau am devenit ateu agnostic ?! Asa cum interpretez eu etichetele astea doua, m-am nascut ateu agnostic.



Imediat dupa nastere eram un ateu agnostic de toata frumusetea. Aveam 3 kile jumate, o mare nevoie de lapte si nici cea mai mica nevoie de Dumnezeu. Nu simteam nici nevoia sa cred in el, nici nevoia sa-l neg. M-am nascut neutru, fara nici o religie, liber ganditor, ca si tine de altfel (cititorule). Alor mei nu le-a placut de mine, asa neutru cum eram, asa ca m-au dus la biserica unde s-au apucat unii si altii sa-mi toarne apa sfintita in cap si povesti nemuritoare pe gat in jos. Mi-a prins bine. Am invatat ce inseamna ipocrizia, intoleranta, spiritul de turma si multe alte lucruri de care urma sa ma feresc in viata. Dar am ramas si cu sechele. Am crescut stramb. E ca si cum ai planta un copacel si ai pune apoi un bolovan urias pe locul unde l-ai plantat. Cum o sa creasca copacelul ala ? N-are nici o sansa sa creasca drept si armonios. Are o sansa mica sa supravietuiasca, sa dea bolovanul la o parte si sa creasca, daca are destula tarie in el, dar va creste stramb. Lupta cu bolovanul va lasa semne permanente.



M-am nascut fara idee de Dumnezeu (a-Teu) dar am pierdut aceasta calitate prin indoctrinare. Am pierdut-o cand am imbratisat bolovanul. Am redobandit-o cand m-am incordat scurt si i-am facut vant la vale. Mi-ar place sa stiu cum as fi astazi daca as fi crescut fara bolovan, dar nu ma plang. Mi-am dat bolovanul meu la o parte, ranile nu ma mai dor demult si sunt chiar pregatit sa accept ca si bolovanul ala si-o fi avut rostul lui, pe care poate am sa-l inteleg intr-o zi, poate niciodata. Agnostic am fost dintotdeauna, cu mici intreruperi in care am fost ipocrit.



Deci: care e diferenta dintre "a alege indoiala ca filozofie de viata" si "a nu alege nici o filozofie" ? N-am luat niciodata vreo hotarare de genul "n-o sa-mi aleg niciodata vreo filozofie" deci nu pot sa spun ca am ales "filozofia de a trai fara filozofie". Refuz categoric sa-mi fac din credinta oarba sau certitudine ipocrita o filozofie de viata (numesc certitudine ipocrita o certitudine pe care imi convine de minune sa o am, pentru ca serveste intereselor mele). Inseamna asta cumva ca am ales indoiala ca filozofie de viata ? Sunt condamnat sa devin ajutor de gradinar in gradina Ghetsemani ? Sunt un vesnic ratacitor ?



Se prea poate. E un adevar general acceptat faptul ca un drum nu poate fi pe deplin inteles decat dupa ce a fost parcurs pana la capat. Daca aveti noroc, poate voi mai avea doua minute si o farama de energie sa mai postez un ultim post pe blog dupa ce voi fi ajuns la capat si imi voi fi inteles propriul meu drum, veti avea astfel o eventuala sansa de-al intelege inainte de termen pe al vostru. Daca nu, atunci ma tem ca sunteti cu totii in aceeasi galeata cu mine, indiferent de certitudinile si convingerile pe care le aveti, credeti ca le aveti sau va face placere sa le aveti.



Si-acum, daca nu va suparati, ma duc sa cant la chitara. Noapte buna.

Niciun comentariu: